Tabloul „Judith cu capul lui Holofern”, care face parte din colecţia inginerului Leescu din Constanţa, i-a fost confiscat acestuia înainte de 1989 şi retrocedat prin hotărâre judecătorească. În perioada în care nu s-a aflat la proprietarul său de drept, lucrarea a fost înregistrată în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), unde a fost studiat şi restaurat. Tot atunci, lucrarea a fost atribuită şcolii napolitane de secol XVII de către istoricul de artă Anatolie Teodosiu, şeful secţiei de artă universală a MNAR. Acesta şi-a publicat concluziile cercetării, în 2001, în volumul „Din universul ascuns al operei de artă”.
Tabloul „Judith cu capul lui Holofern” este o pictură în ulei pe panză, cu dimensiunile 91×121.5 cm, care nu este semnată. Lucrarea are o estimare minimă de 60.000 de lei, la licitaţia Alis, însă preţul de pornire la care va fi propusă participanţilor se va situa între 30% şi 75% din această estimare, ca şi în cazul celorlalte loturi.
Alături de acest tablou al şcolii napolitane vor mai fi prezentate pentru licitaţie lucrări semnate de Theodor Pallady – „Colţ de stradă (estimare minimă 45.000 de lei), Dumitru Ghiaţă – „Cană cu trandafiri” (32.000 de lei), Max Herman Maxy – „Flori (25.000 de lei), Paul Miracovici – „Peisaj arcadian” (25.000 de lei), Camil Ressu, Theodor Aman, Octav Bancilă, Arthur Verona, Rudolf Schweitzer-Cumpana şi Iosif Iser.
La licitaţia anterioară, un „Peisaj de iarnă” de Jean Cheller a obţinut cel mai mare preţ de vânzare, de 22.000 de lei. Tot atunci, Crucea-Brigada de Gardă Regală, cu seria nr. 24, din argint şi email, cu aplicaţii ale însemnelor regale, cu iniţiale din argint, o piesa din colecţia Regelui Mihai I, a fost achiziţionată pentru suma de 7.500 de lei.
Licitaţia cu numărul 536 a Casei Alis va avea loc marţi, de la ora 19.00, la sediul din Bulevardul Iancu de Hunedoara.