Taxe de la 100 la 500 de lei pentru atestarea impresarilor artistici

Persoanele care desfăşoară activităţi de impresariat artistic trebuie să plătească taxe cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru înscrierea în Registrul artelor spectacolului şi pentru a primi atestate eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor, potrivit unui ordin al ministrului Culturii.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Taxe de la 100 la 500 de lei pentru atestarea impresarilor artistici

Taxe de la 100 la 500 de lei pentru atestarea impresarilor artistici (Imagine: Mediafax Foto)

Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, privind tarifele pentru acordarea atestatelor şi avizelor în domeniul impresariatului artistic, precum şi pentru înscrierea în Registrul artelor spectacolului, a fost publicat în 2 iulie, în Monitorul Oficial.

Tarifele au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic.

Potrivit ordinului ministrului Culturii, examinarea persoanelor fizice în vederea acordării atestatului de impresar artistic se va face contra unei taxe de 500 de lei. Examinarea documentelor şi a reprezentantului persoanei juridice în vederea acordării avizului de impresariat artistic vor costa şi ele 500 de lei.

De asemenea, evaluarea persoanelor fizice şi juridice în vederea reînscrierii în Registrul artelor spectacolului îi va costa pe cei interesaţi 100 de lei.

Înregistrarea în Registrul artelor spectacolului a persoanelor fizice care îşi desfăşoară activitatea în mod independent costă 150 de lei, a persoanelor juridice - 150 de lei, a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de impresariere a propriilor producţii artistice - 150 de lei.

Toate aceste tarife vor fi alocate bugetului Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, insituţie din subordinea MCC, care va administra şi Registrul artelor spectacolului, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 21/ 2007.

Potrivit respectivei Ordonanţe, atestarea persoanelor fizice, precum şi avizarea persoanelor juridice de drept privat care solicită să desfăşoare activităţi de impresariat artistic, se face de către Comisia pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic, organizată în cadrul MCC.

MCC a prevăzut în cadrul Ordonanţei şi sancţiuni, în cazul în care cei care desfăşoară activităţi de impresariat artistic nu au atestat şi nu sunt înscrişi în Registrul artelor spectacolului.

Astfel, neînscrierea în Registrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi/sau concerte se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 lei. De asemenea, desfăşurarea de activităţi de impresariat artistic de către persoane fizice sau juridice de drept privat, fără obţinerea atestatului sau, după caz, a avizului din domeniul impresariatului artistic, se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici