Zilele Teatrului Studenţesc înseamnă şapte zile de spectacole, 12 piese de teatru puse în scenă de tinerii actori de la UNATC, Hyperion şi Spiru Haret din Bucureşti şi de două ori mai multe locuri în sală. Nu vor lipsi premiile, acordate pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor, precum şi premiul publicului, participanţii fiind răsplătiţi în ultima zi din festival.
Spectacolele se anunţă pe gustul spectatorilor – proaspete, actuale, nonconformiste, dar şi clasice, pentru cei conservatori.
Printre spectacolele ce vor fi prezentate se numără „Recviem pentru un Iepuraş” (Universitatea Spiru Haret: Facultatea de arte – Actorie), „Dar dragostea?” (UNATC), „Omul-Pernă” (UNATC) şi „Autostrada fără ieşire” (UNATC).
Intrarea este liberă şi se face numai pe bază de rezervare, la 021.320.20.59/0735.026.762 sau http://teatru.inculise.ro/rezervarionline.html.
Asociaţia Culturală „În Culise” a fost înfiinţată în 2011 de doi tineri din domeniul artelor spectacolului, cu scopul de a organiza evenimente culturale. Aceasta îşi propune să readucă în atenţia tinerilor dramaturgia ca formă de divertisment, prin punerea în scenă a unor spectacole actuale, inovative şi nonconformiste şi prin organizarea unor evenimente cu caracter cultural care promovează arta dramatică şi tinerii creatori. În prezent, Asociaţia Culturală „În Culise” se ocupă de activitatea Teatrului „În Culise”.