„Echipa Teatrului Nottara, în care doamna Ruxi, cum îi spuneam cu drag, a jucat mai bine de 40 de ani, se înclină cu admiraţie în faţa talentului şi a distincţiei sale. Nu vom uita niciodată energia sa debordantă şi vocea prin care a dat identitate multor personaje în spectacole, în teatrul radiofonic şi în emisiuni pentru copii. Pierderea ei ne-a adus tristeţe în suflet. Condoleanţele noastre se îndreaptă către familie şi prieteni”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Trupul neînsufleţit al actriţei Ruxandra Sireteanu va fi depus miercuri, între orele 14.00 şi 17.30, în foaierul Sălii „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.
Ruxandra Sireteanu va fi înmormântată la cimitirul Bellu din Capitală, însă până în acest moment nu sunt cunoscute alte detalii, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara.
Actriţa Ruxandra Sireteanu a murit la vârsta de 70 de ani, marţi dimineaţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Teatrului Nottara din Bucureşti.
Managerul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti a declarat pentru MEDIAFAX că actriţa era internată de 2-3 zile şi fusese supusă unei intervenţii chirurgicale, însă, marţi dimineaţă, aceasta a decedat.
Acesta a mai precizat pentru MEDIAFAX că Ruxandra Sireteanu suferea de o maladie cronică veche.
Potrivit reprezentanţilor teatrului, actriţa suferea de cancer.
Născută pe 20 decembrie 1943, la Craiova, fiica actorului Nicolae Sireteanu, Ruxandra Sireteanu a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finţi.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu.
A susţinut numeroase recitaluri de poezie atât în România, cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic).
În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la Maison des jeunes, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.
Din 1972, Ruxandra Sireteanu a jucat la Teatrul Nottara din Bucureşti.
În perioada 1992 – 1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion din Bucureşti.
Printre filmele în care a jucat se numără „Divorţ… din dragoste” (1992), „Capul de răţoi” (1992), „Crucea de piatră” (1994), „Această lehamite” (1994), „Aştept provincia” (1995), „Terente – Regele bălţilor” (1995), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003), „Dulcea saună a morţii” (2003), „Păcală se întoarce” (2006).
Totodată, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaje la desene animate şi şi-a împrumutat vocea sa pentru personaje din spectacole de teatru radiofonic, dar şi din lungmetraje animate, precum „Universitatea monştrilor” (2013), „Croods” (2013), „Turbo”, „Ralph Strică-Tot” (2012), „Winnie de pluş” (2011), „Coraline” (2009).