- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (17.11.2010, 16:15)
- , ,
Televiziunea online KartierTV va fi lansată sâmbătă
Televiziunea online KartierTV, centrată pe difuzarea unor materiale cultural-artistice, realizate de un grup de tineri, organizaţi sub egida Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, va fi lansată sâmbătă, la ora 19.00, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX coordonatorul proiectului, Alexandru Horia.
![Imaginea articolului Televiziunea online KartierTV va fi lansată sâmbătă](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/7724940/1/kartiertv.jpg?width=560)
Televiziunea online KartierTV va fi lansată sâmbătă
KartierTV - www.kartiertv.ro/site/ - este un proiect al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, iniţiat de directorul instituţiei, Florin Rotaru.
Redacţia KartierTV este alcătuită din şapte tineri pasionaţi de new media, comunicare şi producţie cinematografică. Ei fac parte din Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi sunt coordonaţi de sociologul Alexandru Horia.
KartierTV va difuza reportaje culturale, oferind publicului informaţii despre activităţile Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (inclusiv ale filialelor sale din cartiere), dar şi despre evenimentele culturale şi artistice din Capitală.
"Va fi un post de informare, centrat pe difuzarea unor materiale cultural-artistice şi de divertisment social. Sub egida televiziunii KartierTV vor fi organizate evenimente de tineret, concursuri, mini-concerte, dezbateri. Încercăm să promovăm şi producţii video ale studenţilor de la UNATC şi de la Facultatea de Arte", a spus Alexandru Horia.
Gama de producţii ale postului KartierTV va cuprinde şi o serie de dezbateri privind problemele tinerilor din mediul urban. Totodată, periodic, se vor face transmisiuni în direct de la evenimente bucureştene şi din diverse locuri din Capitală.
Lansarea oficială a televiziunii online KartierTV va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, la standul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus (18 - 22 noiembrie). În prezent, televiziunea funcţionează în mod experimental.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7724940&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe