Cele două volume au apărut în colecţia „Chic” a editurii Polirom.
„Jurnalele lui Carrie” urmăresc adolescenţa plină de peripeţii a lui Carrie Bradshaw, îndrăgita eroină din serialul „Totul despre sex”, întorcându-se în timp până la ultimii ei ani de liceu. Carrie este cea mai mare dintre cele trei fete neastâmpărate ale unui văduv şi locuieşte în orăşelul Castlebury din Connecticut, unde visează să ajungă scriitoare şi să trăiască într-o bună zi la New York. Viaţa de liceu este extrem de palpitantă, fiind condimentată de rivalităţi între grupuri şi competiţii acerbe între adolescentele aflate în căutarea marii iubiri. Lucrurile se complică şi mai mult când fermecătorul Sebastian Kydd, la care râvnesc toate fetele din oraş, se transferă la Liceul Castlebury.
Candace Bushnell mai este prezentă în colecţia „Chic” a editurii Polirom cu volumul „În jungla oraşului”. În înalta societate newyorkeză, sub luminile reflectoarelor de pe podiumul modei, de pe platourile de filmare sau dintr-un studio foto profesionist, trei prietene îşi împart poziţii – cheie: Victory Ford este o recunoscută creatoare de modă care aspiră să intre în eşalonul haute couture; Wendy Healy scoate din anonimat casa de producţie Parador Pictures, a cărei directoare este; Nico O’Neilly este editorul unei importante reviste mondene, Bonfire. Dar, dincolo de strălucirea pe care o conferă întotdeauna puterea, cele trei prietene trec prin tipicele crize ale vârstei a doua.
În cel mai recent roman al său, „Noaptea trecută la Chateau Marmont”, Lauren Weisberger abordează cu subtilitate şi umor teme de actualitate, precum preţul succesului în societatea contemporană şi efectele dezastruoase ale faimei asupra relaţiilor de cuplu, descriind peripeţiile amuzante prin care trece o pereche proaspăt căsătorită, a cărei fericire începe să se clatine sub presiunea celebrităţii căpătate peste noapte. Brooke şi soţul ei duc o viaţă veselă şi mulţumită în New York, însă lucrurile iau o întorsătură dramatică în momentul în care cariera de muzician a lui Julian începe să ia avânt – cei doi se văd tot mai rar din cauza plecărilor lui în turnee, se trezesc hărţuiţi fără încetare de paparazzi şi ajung să descopere că intimitatea încântătoare a relaţiei lor a dispărut. Captivant şi tulburător, romaul lui Lauren Weisberger este o poveste despre gustul amar al celebrităţii.