Tezaur format din monede din aur pur, descoperit în Ierusalim

Publicat: 23 12. 2008, 13:38
Actualizat: 07 11. 2012, 05:02

Aceste monede din aur pur, de 24 de carate, poartă efigia împăratului bizantin Heraclius, care a domnit între anii 610 – 641 d.Cr.

Tezaurul a fost descoperit într-o nişă ascunsă într-un zid.

Arheologii, citaţi de televiziunea israeliană, nu au putut să explice, deocamdată, din ce motiv proprietarul acestei comori nu s-a mai întors să o recupereze.

Această descoperire a fost făcută în timpul săpăturilor arheologice efectuate în "cetatea lui David", un sit antic din Ierusalim, aflat în partea orientală a oraşului.