The New York Times: "Aferim! " este o viziune neînfricată asupra trecutului

"Aferim!" este un lungmetraj de epocă amuzant şi brutal şi reprezintă o viziune neînfricată asupra trecutului, se arată într-un articol al The New York Times, care laudă prestaţia actorului Teodor Corban şi menţionează că filmul merita să fie inclus între nominalizaţii la Oscarul pentru film străin.

Urmărește
393 afișări
Imaginea articolului The New York Times: "Aferim! " este o viziune neînfricată asupra trecutului

The New York Times: "Aferim! " este o viziune neînfricată asupra trecutului

"Mai aveţi nevoie de un motiv pentru a fi supăraţi din cauza nominalizărilor la Oscar? Iată unul - «Aferim!», de Radu Jude. Este un lungmetraj de epocă amuzant şi brutal, cu o doză de contemporan. Propus oficial să reprezinte România la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, nu a fost inclus în lista celor cinci nominalizaţi", îşi încep criticii de la The New York Times cronica.

Jurnaliştii americani mai notează că nu este prima dată când România, "o ţară mică din marginea Europei", este "călcată în picioare, tratată fără respect şi ignorată de marile puteri ale lumii". "Şi atunci, de ce ar fi Hollywoodul o excepţie? Marginalitatea este o parte a identităţii naţionale şi o temă a cinematografiei recente şi înfloritoare a României", adaugă aceştia, dând exemplu filmul "Comoara", al lui Corneliu Porumboiu.

Cronica publicată în The New York Times elogiază imaginea în alb-negru a filmului "Aferim!", descris ca un "exerciţiu elegant", potenţat de o interpretare teatrală. "Filmul este o viziune neînfricată asupra trecutului, care scoate la iveală cruzimea şi prejudecăţile ascunse sub aparenţe", se afirmă în acelaşi articol.

Despre prestaţia actorului Teodor Corban, interpretul rolului principal, jurnaliştii americani spun că a fost una "din suflet şi exuberantă". "Are ceva din carisma dură a lui Anthony Quinn şi puţin din excentricitatea, libertatea de interpretare şi umorul pe care John Wayne le-a adus în ultimele westernuri ale sale", mai scriu criticii americani.

Lungmetrajul "Aferim!", de Radu Jude, câştigător al trofeului Ursul de Argint la Berlinala 2015, a fost lansat în SUA, vineri.

"Aferim!", unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, a fost distins, între altele, cu trofeul oraşului Lisabona şi premiul pentru distribuţie la IndieLisboa, cu Le Bayard d'Or pentru cea mai bună imagine la Namur, cu premiul publicului la Let's CEE Viena şi a primit distincţia FIPRESCI la Miskolc, Ungaria.

"Aferim!" este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici