The Times: Monica Lovinescu, o ancoră de salvare pentru ascultătorii de după Cortina de fier

Acesta este unul dintre motivele pentru care a fost bătută crunt la ordinele autorităţilor comuniste de la Bucureşti şi, ca un act de răzbunare, mama sa bătrână a fost trimisă în închisoare, unde a şi murit.

Monica Lovinescu s-a născut în 1923, la Bucureşti, fiind fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1946 şi apoi a plecat la Paris, în 1947, cu o bursă oferită de guvernul francez.

După ce România a fost declarată o republică populară şi s-a instaurat Cortina de fier, Lovinescu a primit azil politic în Franţa.

Publicaţia britanică se opreşte asupra situaţiei disidenţilor anti-comunişti în Franţa, unde simpatiile faţă de comunism erau destul de greu de zdruncinat şi, uneori, chiar imposibil. Ca jurnalist şi critic literar ce supravieţuia doar prin cuvântul scris, Monica Lovinescu nu a putut anticipa climatul cu care s-au confruntat românii în exil în Franţa de după război.

 În memoriile sale, Lovinescu a scris: "Intelectualii francezi nu numai că au devenit de stânga, dar erau deja "sovietizaţi" mintal. Orice încercare de a le deschide ochii acestor intelectuali pentru a-i face mai receptivi faţă de angajamentul colegilor lor din Europa de Est a fost catalogat drept «fascism» imediat ce aceştia s-au declarat anti-comunişti".

Astfel de diferenţe au fost o sursă de conflict pentru inimile şi minţile francezilor, chiar şi după evenimentele din Ungaria, în 1956, Cehoslovacia, în 1968, şi de la Gdansk, în 1981. Chiar şi după căderea zidului Berlinului, în 1989, exilaţii est-europeni au fost în continuare catalogaţi drept "anti-comunişti viscerali", o acuzaţie prin care se intenţiona reducerea lor la tăcere prin izolare.

Lovinescu nu s-a dat bătută, spune The Times. A devenit traducător liber profesionist, publicând în ţara sa adoptivă multe romane româneşti, inclusiv bestseller-ul lui Virgil Gheorghiu, "Ora 25". Traducerea a fost adaptată pentru marele ecran în filmul cu acelaşi titlu, din 1967, regizat de Carlo Ponti, cu Anthony Quinn şi Michael Redgrave.

Lovinescu a mai fost şi un agent literar neoficial pentru prietenul ei, Eugen Ionesco, a cărui piesă, "Cântăreaţa cheală", a recomandat-o regizorului avangardist Nicolas Bataille. Deşi a fost unul dintre producătorii piesei, Lovinescu a insistat că a avut o contribuţie "neimportantă" la construirea reputaţiei lui Ionesco. Flerul său a fost răsplătit curând, scriitorul român fiind aplaudat de critici precum André Breton, Raymond Queneau şi Albert Camus, iar teatrul absurdului câştigând recunoaştere.

Lovinescu a rămas devotată cercului de români exilaţi, care îi includea pe Mircea Eliade şi Emil Cioran, însă a decis să se dedice mai mult radioului şi jurnalismului. A scris numeroase articole pentru multe publicaţii culturale şi politice: East Europe, Kontinent, Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de L’Est, Témoignages şi La France Catholique, Luceafarul, Caiete de Dor, Fiinţa Românească, Ehos, Contrapunct, Dialog şi Agora.

Transmisiile radio realizate de Monica Lovinescu au avut un mai mare impact internaţional, mai ales în România, atât pentru critica literară cât şi pentru analiza politică. A lucrat pentru Radiodifuziunea Franceză şi Radio România Liberă.

Vocea ei a devenit sinonimă cu libertatea pentru cei cărora le lipseau puncte de vedere alternative, prin seriile "Teze şi antiteze" şi "Cultura română actuală", mai scrie The Times.

Activitatea jurnalistică a lui Lovinescu a atras inevitabil atenţia regimului de la Bucureşti, într-un moment în care în ţara natală orice formă de răzvrătire era redusă brutal la tăcere. În 1958, mama Monicăi Lovinescu, în vârstă de 71 de ani, a fost arestată, apartamentul său din Bucureşti a fost percheziţionat, iar documentele şi cărţile sale, arse. Mama sa a primit 18 ani de închisoare, unde a şi murit, la doi ani de la începerea detenţiei.

În anii '70 - '80, regimul de la Bucureşti a devenit şi mai brutal cu exilaţii. Patru dintre colegii lui Lovinescu de la Radio România Liberă au fost ucişi sau au murit în condiţii suspecte, alţi români au primit scrisori cu bombe. Potrivit generalului Ion Pacepa, şef adjunct al Serviciului de Informaţii Externe, Ceauşescu a dat instrucţiuni ca "Monica Lovinescu să fie redusă la tăcere, dar nu ucisă", pentru a se evita eventuale anchete jenante pe care le-ar fi putut efectua francezii sau americanii. "Vreau să devină un cadavru viu", ar fi spus Ceauşescu.

În 1977, Lovinescu a fost atacată de nişte bărbaţi angajaţi de serviciile secrete române, a scăpat cu viaţă, însă grav rănită la cap. După ce a ieşit din comă, s-a aliat cu un grup de prieteni români, precum fiica lui Ionesco, Marie-France Ionesco, Sanda Stolojan şi filozoful Michel Foucault pentru a expune atrocităţile lui Ceauşescu.

Lovinescu i-a supravieţuit lui Ceauşescu, executat în 1989, şi zece ani mai târziu, a primit, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la viaţa culturală şi politică română, Ordinul Steaua României.

Lovinescu a fost căsătorită cu Virgil Ierunca, jurnalist, critic literar şi analist politic, decedat în 2006. Cuplul nu a avut copii.

Monica Lovinescu a murit pe 20 aprilie 2008, la vârsta de 84 de ani, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, situat la 15 km nord de Paris.