Prima pagină » Cultură-Media » Premiul Teddy pentru cel mai bun film gay, atribuit unui islandez, la Berlinală

Premiul Teddy pentru cel mai bun film gay, atribuit unui islandez, la Berlinală

Premiul Teddy, acordat în cadrul Festivalului de Film de la Berlin celui mai bun film gay, a revenit islandezului Olaf de Fleur Johannesson, pentru filmul "The Amazing Truth About Queen Raquela".
Premiul Teddy pentru cel mai bun film gay, atribuit unui islandez, la Berlinală
15 feb. 2008, 15:01, Cultură-Media

Recompensa, aflată la a 22-a ediţie, este acompaniată de un cec de 3.000 de euro şi este acordată unui film prezentat în cadrul Berlinalei, indiferent de categorie, care tratează un subiect legat de comunitatea gay.

"The Amazing Truth About Queen Raquela" prezintă viaţa unei prostituate transsexuale filipineze care visează să întâlnească un heterosexual occidental, pentru a-l urma în ţara lui, şi descrie conservatorismul cu care aceasta se confruntă în Filipine.

Premiul Juriului a revenit documentarului "Be like others", consacrat drumului tinerilor iranieni care doresc să-şi schimbe sexul, în regia lui Tanaz Eshaghian.

Premiul pentru cel mai bun documentar a revenit producţiei "Football under Cover", de iranianul Ayat Najafi şi germanul David Assmann, care tratează problema relaţiilor între sexe: filmul urmăreşte pregătitea şi desfăşurarea unui meci de fotbal, în aprilie 2006, la Teheran, între echipa naţională feminină de fotbal din Iran şi o echipă feminină berlineză. La acest meci, bărbaţii nu au avut dreptul să asiste.