TIFF: 12 producţii din toată lumea, în cursa pentru Trofeul Transilvania. Care sunt acestea

12 producţii din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania şi celelalte premii ale Competiţiei Oficiale, în timp ce 10 filme îşi vor disputa premiul Competiţiei What’s Up Doc?, au transmis organizatorii festivalului.

„Filmele Competiţiei Oficiale sunt, în marea lor majoritate, despre personaje atipice, nonconformiste, despre reacţii la presiunile sociale şi nevoia de conexiune, afirmare sau independenţă - drame intimiste, comedii absurde, melodrame neconvenţionale sau cronici de familie de calibre diferite, cu o uşoară predilecţie pentru poveşti cu şi despre tineri aflaţi în momente de răscruce”, a declarat Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.

După ce a câştigat premiul pentru regie la precedenta ediţie TIFF cu Mangal (Charcoal), regizoarea braziliancă Carolina Markowicz revine în Competiţia Oficială cu Punct de trecere (Toll), un film despre o mamă a cărei dragoste pentru fiul ei este atât de mare încât va face orice pentru a strânge bani să-l trimită într-o tabără de „vindecare” a homosexualităţii.

Într-un alt colţ al lumii, în India, protagonista din Fata îndărătnică (The Adamant Girl, r. PS Vinothraj, premiat anterior la TIFF pentru debutul cu Pebbles) se luptă, la rândul ei, cu o situaţie absurdă din cauza societăţii profund patriarhale care nu concepe că o tânără ar putea decide persoana de care se îndrăgosteşte. Tot din India vine şi Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.

Câştigător al competiţiei Big Screen a Festivalului de la Rotterdam, Bătrânul burlac (The Old Bachelor, r. Oktay Baraheni) e o dramă camerală de familie de proporţii shakespeariene, unde cauza problemelor este aceeaşi lume patriarhală (de data asta, e vorba despre Iran) care nu ştie cum sau nu vrea să funcţioneze altfel.

Maturizarea forţată apare în Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter, Olanda), un debut tăios despre o familie aparent fără speranţă şi fiul cel mic nevoit să crească brusc pentru a se salva. Tema adolescenţei şi a familiei este explorată şi în Celălalt fiu (The Other Son, r. Juan Sebastián Quebrada, Columbia), în care un tânăr încearcă să facă pace cu moartea fratelui său şi să găsească un mod prin care să-şi continue viaţa.

Inspirat de poveştile migranţilor care au plecat din Andaluzia în Catalonia, Cadru permanent (The Permanent Picture, r. Laura Ferrés, Spania) e un fascinant melanj de comedie, realism şi melodramă în care o directoare de casting cutreieră periferia Barcelonei în căutarea unor feţe “normale” pentru campania de imagine a unui partid politic.

Omul de argilă (The Dreamer, r. Anaïs Tellenne, Franţa) este un basm despre puterea nebănuită a artei. Raphael, un bărbat cu alură de golem, fără un ochi, locuieşte cu mama lui şi are grijă de un conac părăsit. Apariţia moştenitoarei domeniului, o artistă excentrică, îi va deregla existenţa. Tot o meditaţie despre artă, dar şi un studiu coroziv despre o criză radicală de identitate, este şi Daniel Auerbach (Israel), în care David Volach îşi joacă propriul rol, cel al unui regizor împotmolit în pre-producţia noului său film după succesul debutului.

Încrucişând destinele şi traiectoriile câtorva personaje aparent disparate, Day Tripper (Yi Ri You, r. Yanqi Chen) este un savuros mix de Kaurismaki şi Roy Andersson, şi, totodată, o cronică neaşteptat de acidă şi comică a Chinei de astăzi. În aceeaşi cheie satirică, dar cu un extra shot de vitriol, Hipnoza (The Hypnosis, r. Ernst de Geer, Suedia) este despre un cuplu aparent perfect al cărui echilibru marital e dat peste cap după ce eroina trece printr-o şedinţă de hipnoză pentru a se lăsa de fumat, dar în schimb începe să se lepede de inhibiţii.

În competiţie intră şi un film românesc

Regizat de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Şarga, singurul film românesc din Competiţia Oficială este un cocktail detonant de genuri, amestecând comedia neagră cu melodrama şi jucându-se frecvent cu absurdul. Unde merg elefanţii este povestea unei prietenii improbabile dintre doi eroi nonconformişti - Leni, o fetiţă de 9 ani tupeistă şi tonică, şi Marcel, un tânăr homeless, agitat şi miştocar - aflaţi amândoi în momente dificile ale vieţii.

Organizatorii anunţă că acesta este al treilea an în care secţiunea What’s Up Doc? are o competiţie dedicată în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, iar cele 10 titluri selecţionate propun o întindere la limită a ideii de documentar, adunând laolaltă formate clasice, hibrid, ba chiar şi o ficţiune abil camuflată în estetica de verité a genului.

„Pariul acestei selecţii a fost de la bun început unul ambiţios, acela de a nu o cantona în convenţiile stas ale genului documentar – cu un plus de risc în acest an, în care am ales să nu perpetuăm inflaţia de filme apăsat politice care populează, oportunist, competiţii similare internaţionale, şi să construim o realitate alternativă, o zonă de refugiu faţă de naraţiunile dominante. Nu neapărat din frondă, ci cu speranţa că unicul plonjeu din program în realitatea actuală să aibă forţa, crudă, dar binevenită, a unui pumn în stomac”, a mai spus Mihai Chirilov.

April în Franţa (April in France, r. David Boaretto) începe după lockdown-ul impus în contextul pandemiei, în care o fetiţă de 5 ani trăieşte un coşmar atunci când trebuie să părăsească Londra unde a crescut şi să se mute, temporar, în sătucul medieval din Franţa de unde se trage stră-străbunicul ei. Ce părea la început un calvar devine o experienţă magică atât pentru ea cât şi pentru localnici.

Ce înseamnă să rămâi fără persoana alături de care ţi-ai petrecut aproape întreaga viaţă? Octogenari danezi vorbesc despre asta în Ecoul tău (Echo of You, r. Zara Zerny), un film emoţionant despre dragoste, fidelitate şi moarte. Tu pentru eternitate (Eternal You, r. Hans Block, Moritz Riesewieck, Germania) tratează tot tema pierderii unei persoane dragi, dar dintr-o perspectivă futuristă şi extrem de provocatoare: serviciile care oferă posibilitatea de a dialoga cu o clonă digitală a celor pierduţi. Cum schimbă însă asta ideea de doliu?

Fouad este un tânăr marocan care locuieşte de zece ani în Italia fără acte. Daniela e o fostă dependentă de droguri dintr-o familie avută. Întâlnirea celor doi pare să le ofere promisiunea unui viitor mai bun. În Casablanca, regizorul Adriano Valerio a urmărit timp de 7 ani destinele celor doi, conturând o poveste de dragoste la fel de sfâşietoare ca-n filmul din titlu.

În apărarea ideii că cele mai devastatoare poveşti adevărate necesită timp stă şi documentarul Alice On&Off. Singurul titlu românesc din competiţie spune povestea unei fete care devine mamă la 16 ani, decizie mânată de dragostea pentru un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Filmat pe parcursul a 10 ani, filmul regizoarei Isabela Tent este un portret neaşteptat de empatic al unei vieţi de adult începute prematur.

Categoria pană (The Featherweight, r. Robert Kolodny) trimite direct în anii ‘60, în viaţa pugilistului italo-american Willie Pep, care la 40 de ani, după o viaţă plină de dezamăgiri, decide să revină în ring. E o poveste despre masculinitate şi faimă, reminiscentă lui The Wrestler al lui Darren Aronofsky, şi, totodată, calul troian din competiţie.

Regizorii Bálint Révész şi Dávid Mikulán l-au filmat timp de 12 ani pe Kix, încă de pe vremea când era un puşti în Budapesta cu o familie problematică şi care nu prea se descurca la şcoală. La fel ca Boyhood, Kix e una dintre acele opere care te fac martor, într-un timp scurt, la o parte importantă din existenţa unui om forţat să se maturizeze înainte de vreme.

La Reine (r. Nikola Klinger, Cehia), eseu experimental despre memoria individuală şi colectivă dintr-o lume suspendată, ne face cunoştinţă cu Ian, un bărbat de 73 de ani a cărui viaţă boemă a stat mereu sub semnul dependenţei de droguri. Acum, el trăieşte într-o fostă staţie de procesat lavandă, devenită cămin pentru o comunitate retrasă din civilizaţie.

Nu e niciodată prea târziu să-ţi îndeplineşti visul din copilărie: la 52 de ani, regizorul olandez Rogier Kappers încearcă să înveţe să cânte la orga de sticlă, un instrument muzical făcut din pahare. Dacă ţi se pare că e puţin lucru, înseamnă că încă nu ai fost martor la aventurile eroului din Muzică din pahare (Glass, My Unfulfilled Life), care includ, printre altele, o întâlnire cu celebrul compozitor Arvo Pärt.

Premisa pe muchie de cuţit din Zonă de conflict (Danger Zone, r. Vita Maria Drygas, Polonia) ar putea părea, la prima vedere, o ficţiune, dar este cât se poate de adevărată. Odată ce accepţi asta, poţi să te afunzi cu capul înainte în universul fascinant al agenţiilor care le vând turiştilor dornici de senzaţional vacanţe în zone de conflict. Ceea ce pentru mulţi este o tragedie devine, astfel, distracţia altora. Pentru un preţ piperat, desigur.

A 23-a ediţie a TIFF are loc la Cluj-Napoca între 14 şi 24 iunie.