Top 5 Politică. Tablouri. Muzici. Filme. Cărţi - FOTO

Evenimente ce au lăsat lumea tablou. Selecţie de Letiţia Provian
Pintilie politic. Declară Monica Stoica
Muzicile Libertăţii. Katy Marinescu
Politica ştie carte. De Lucian Vasilescu

Evenimente ce au lăsat lumea tablou. Selecţie de Letiţia Provian

1.„Libertatea conducând poporul pe baricade” („La Liberté guidant le people”; ulei pe pânză, 1830), tabloul alegoric al pictorului francez Eugène Delacroix (1798- 1863) comemorând Revoluţia din iulie 1830, care a dus la detronarea regelui Carol al X-lea al Franţei, din dinastia de Bourbon, şi la ascensiunea vărului său, Louis-Philippe, Duce de Orléans.

Pictorul avântat nu cu baioneta, ci cu pensula, exprima în 1830: „Abordez o temă contemporană: baricada şi, desi nu m-am bătut personal pentru patrie, cel puţin să pictez pentru ea. Şi aceasta mi-a îmbunătăţit starea sufletească”. Libertatea, simbolul noii Republici Franceze, în viziunea lui Delacroix, o femeie (pe care unii cu denumit-o „precupeaţa”), cu sânii dezgoliţi, pietroşi ca nectarinele, conduce poporul francez către viitor alături de un Gavroche pistolar, cu şapca trasă şmechereşte pe-o parte. Delacroix: triumful impulsive al culorii, spiritual revoluţionar şi alert, romantismul vibrant care revendică o epocă.

2. „Moartea lui Marat” („Marat Assassiné”; ulei pe pânză, 1793), tabloul lui Jacques-Louis David ( 1748- 1825) care are ca temă asasinarea unuia dintre cei mai radicali lideri iacobini ai Revoluţiei Franceze, Jean-Paul Marat. Din nou, o imagine iconică a Revoluţiei Franceze reprezentându-l pe jurnalist în baia sa pe 13 iulie 1793 după ce a fost asasinat de girondina Charlotte Corday. Tabloul, pictat la câteva luni de la asasinare, a fost descries ca prima pictură modernă, Baudelaire spunând: „Este în acest tablou o dramă care transmite o groază sfâşietoare şi prin forţa ei această pânză (…) rămâne neatinsă de ceea ce este  trivial sau lipsit de nobleţe. Tabloul, cumplit ca însăşi natura, conţine tocmai esenţa idealului.”

Marat, medic, filozof şi om de ştiinţă francez de origine elveţiană, făcea zilnic baie din cauza unei boli de piele de care suferea. Louis David îi aduce un omagiu prietenului său surprins într-o ipostază aproape hristică, , spiritualizat, cu trupul golit de sânge şi de viaţă, în cadă, nu înainte de a aşterne cu cerneală pe hârtie „ultimele sale gânduri despre naţiune”.

3. Frida Kahlo (1907-1954): „Autoportert la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite”, 1932 ulei pe metal). Pictoriţa mexicană, născută pe 6 iulie 1907, insista ca ziua sa de naştere să fie 7 iulie, 1910-începutul revoluţiei mexicane şi naşterea statului mexican modern. Sedusă de ideologia marxistă, amantă a lui Troţki (răzbunând infidelităţile soţului Diego Rivera), a pictat sub legea inimii, celebrând locul omului în univers. „Pentru prima oară în viaţă pictura contribuie la linia stabilită de Partid: Realismul revoluţionar.” Durerea i-a fost inspiraţie. Autoportretul de faţă: Frida singură împărţită între capitalismul American şi simpatiile sale de stânga din  Mexicul său solar, ca o statuie aztecă de lut arsă în cuptor.

4. Francisco de Goya (1746-1828): „Tres de Mayo 1803”/„Împuşcarea revoluţionarilor madrileni”, ulei pe pânză). Spaniolul Goya, creatorul gravurilor „Capriciile”, cu limba ascuţită şi pensula  energică, iubea ciocolata şi vânătoarea de potârnichi, dar ura discuţiile pretenţioase despre artă. Privirea lui sarcastică şi pătrunzătoare şi surzenia au creat o opera diversă, centrată pe slăbiciunile sufletului uman. Tabloul de faţă reprezintă o etapă a sângerosului război dintre spanioli şi francezi (1808-1814)-revolta madrilenilor din noaptea de 3 mai 1808, înăbuşită de comandatul suprem al forţelor armate francize din Spania, Joachim Murat. Rebelii madrileni sunt executaţi prin împuşcare noaptea, însângerând dealul Moncloa, de la porţile strălucitorului Madrid. 

5. Artistul urban de graffiti Banksy (născut în 1974, identitatea sa este necunoscută până la această oră, deşi există speculaţii că ar fi britanicul Robin Gunningham) cu numeroasele sale stenci-uri asezonate cu epigrame subversive, pline umor negru, chestionează marile teme ale lumii contemporane: politica, imigraţia, încălzirea globală, corupţia etc. Operele stradale ale lui Banksy apar ca din senin, pe străzi, pe un colţ de perete scorojit, pe un pod, printre dărâmăturile oraşelor lumii. Pe când în Bucureşti?

Banksy se îndeletniceşte şi cu instalaţiile şi îi place să lovească în simbolurile societăţii consumeriste, de remarcat fiind Dismaland, după cuvintele sale„un parc tematic de familie nepotrivit copiilor”. „Dismaland. Bemusement Park”, un proiect artistic de anvergură, deschis între 21 august-27 septembrie 2015, în mica staţiune Weston-super-Mare din Somerset, Anglia, răspunsul distopic dat lumii de plastic roz a Disneyland-ului şi a pestriţelor lui personaje. O interpretare a societăţii vestice prin răsturnarea unor simboluri care şi-au pierdut consistenţa. Pop culture în cea mai bună şi mai caustică formă a sa, basmul citit într-o cheie tragică

Pintilie politic. Selecţia Monicăi Stoica

1.Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) Cu: Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Coca Bloos

Niki, colonel, şi Flo, şmecheraş hain, sunt o diadă de figuri tragice. Cei doi bărbaţi, primul cu cod militar şi instinct criminal, al doilea cu existenţă bricolată şi cârpită, ca o păpuşă umplută cu paie, compun perechea existenţială absurdă, transpusă pe celuloid de Pintilie: Colonenul Niki este deposedat integral de tot ce-i aparţine pe lume. Miştocarul şi blasfemiatorul Flo este cel care-l striveşte. Flo manipulează: Îl pune pe Cazonul Niki să se costumeze în Micky...Mouse. De Ziua Armatei, Niki aude fanfare, ca pe câmpul de luptă, la radio, şi-l execută pe Flo cu ciocanul. În costum militar, cu toate decoraţiile atârnate, proaspăt bărbierit şi în papuci de casă.
Filmul integral, aici: https://goo.gl/jkIyuI

2. Balanţa (1992) Cu: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu

Ultimile zile de Comunism. Sistemul defunct a fost clădit în frică şi alimentat de sufocarea letală a libertăţii. În „Balanţa”, Mitică şi Nela sunt smintiţii care înfiinţează, simbolic, o lume nou-născută. Ei sunt golanii ce străpung cu vehemenţă şi reacţie nervoasă, cu adrenalină şi sânge pompat în trup, balaurul comunist cu multe capete, inerţia lumii, încremenită-n trecutul călduţ. La final de film, sub stejar, stau Mitică şi Nela, ca la început de lume. Nela, muiere primordială, ca o Eva, îi spune lui Mitică: „Mitică, eu vreau să fac un copil cu tine, dar din noi doi nu poate ieşi decât un geniu sau un tâmpit.” Mitică, rebelul providenţial pentru post-comunism, răspunde: „Dacă e normal, îl omor cu mâna mea”.
Filmul integral, aici: https://goo.gl/wc82ce

3.Reconstituirea (1971) Cu: Vladimir Gaitan, George Constantin, George Mihăiţă

Pintile ilustrează în „Reconstituirea” adevărul fals, impus cu japca, instituit de comunism fără putinţă de dubiu şi tăgadă. „Filmul” executat la comandă de trepăduşii comunişti este cu atât mai neverosimil şi măsluit, cu cât spectatorul e „complice” la fabricarea minciunii. Sistemele politice autotelice se construiesc cu indicaţiile de „regie” ale unui Procuror infam.
Filmul intergral, aici: https://goo.gl/NJFK9K

4.După-amiaza unui torţionar (2001) Cu: Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Ioana Ana Macaria

Torţionarul Franţ Ţandără îşi mărturiseşte impasibil crimele, ca o stafie prinsa intre lumi. Răul cardinal din om nu primeşte nici chezăşia redempţiunii, nici pedeapsa infernală. Pintilie a vorbit despre film astfel: „Teza mea este că iadul se află pe Pământ, eu descriu o după-amiază în iad”. Confesiunea lui Ţandără este de o onestitate maladivă, fără jocul criminalului laş ce reclamă circumstanţe atenuante şi prezumţie de nevinovăţie. Franţ nu vrea să saboteze adevărul, el mărturiseşte fără căinţă că a chinuit şi ucis 100 de oameni.
Secvenţă din film, aici: https://goo.gl/nn5L5g

5. Prea târziu (1996) Cu: Răzvan Vasilescu, Cecilia Bârboră, Victor Rebengiuc

În filmul lui Pintilie, Procurorul Dumitru, „Mitică”, merge acolo, în aşezările minereşti, să investigheze o crimă. În galeriile subterane, în vintrele infernului românesc, vieţuieşte un miner părăsit în întuneric, redus la condiţia de neanderthal ucigaş, ce omoară pentru o conservă de mâncare. Sistemul politic instabil şi pervers metamorfozează fiinţele în monştri. Minerii sunt un personaj colectiv. Simbolizează forţa frustă, virilă şi iraţională. Însă angrenajul are proporţii coşmăreşti: cine-s călăii, cine-s victimele, atunci când existenţa umană este supusă manevrărilor unor oficialităţi-păpuşari?
Filmul integral, aici: https://goo.gl/Qg121k

Muzicile Libertăţii. Katy Marinescu

1. Paraziţii – „Politicianul român, cu Mircea Badea”
https://www.youtube.com/watch?v=7aoZOJaN0to

Nu e o melodie propriu-zisă, ci nişte vorbe „de pamflet”, în stilul lui Mircea Badea, spuse pe un fundal sonor (negativ, cum se spune în muzică). Hazul de necaz reiese din folosirea numelor unor politicieni cunoscuţi (Băsescu, Mazăre, Udrea, Marko Bela, Oprescu, Iliescu) cu un alt sens („în capul lui e Videanu”) sau prin folosirea paronimelor („tu nu poţi să pui Geoană pe Geoana”, o adaptare a expresiei „geana pe geana”).

Este o compoziţie în vers alb; rimează doar câteva dintre versuri, ca efect al faptului că anumite nume de familie au aceeaşi terminaţie (sufixele „–escu” şi „–eanu”). Aproape fiecare vers se termină cu un nume de familie, enumeraţie ce oferă textului simetrie şi o anumită melodicitate.

Reprezentative pentru părerea generală despre clasa politică românească sunt ultimele versuri.

2. Eminem – „Mosh”
https://www.youtube.com/watch?v=ErYiNX3DJyc

3. Tracy Chapman – „Talkin' bout a Revolution”
https://www.youtube.com/watch?v=Q2wneBVssPc

4. Gil Scott-Heron – „The Revolution Will Not Be Televised”
https://www.youtube.com/watch?v=qGaoXAwl9kw

5. Wyclef Jean – „Election Time”
https://www.youtube.com/watch?list=SRwyclef%20jean%20election%20time&v=gXsCB-GdfjU

Politica ştie carte. De Lucian Vasilescu

1. Michael Dobbs, „Culisele puterii”, Vol. I, Editura RAO, 2015. Traducere de Maria Aciobăniţei

Primul volum al trilogiei este un excelent thriller politic. Acţiunea se petrece în Marea Britanie, în lumea principalului partid aflat la un moment dat la putere, care, după un ciclu electoral, pierde un număr substanţial de mandate la noi alegeri, motiv excelent pentru ca o parte dintre membrii partidului care ţinteau funcţia supremă să declanşeze lupta pentru înlocuirea actualilor conducători.
Un roman despre corupţie, avariţie, ambiţii politice, admirabil construit, dus la deznodământ cu o mână de maestru. Celelalte două volume ale trilogiei („Jocul de-a regele” şi „Tăietura finală”) sunt în curs de apariţie. – Stelian Ţurlea

2. John Grisham, „Muntele familiei Gray”, Editura RAO, 2016. Traducere din limba engleză de BBogdan Olteanu

Acţiunea se petrece în perioada crizei financiare izbucnite în 2008. Protagonista, Samantha Kofer, lucrează pe Wall Street, la cea mai mare firmă de avocatură din lume, dar valul de concedieri şi disponibilizări o aruncă într-un colţ îndepărtat din Apalaşia, în orăşelul Brady (Virginia) unde se confruntă cu problemele adevărate ale oamenilor adevăraţi. Printre altele, trece şi de la un salariu de 180.000 de dolari anual la a acorda asistenţă juridică gratuită nevoiaşilor. Într-un bazin carbonifer exploatat la sânge de companii fără scrupule, protejate de politicienii locali, Samantha se vede târâtă într-o luptă dură şi periculoasă din care scapă cine poate.

3. Jeffrey Archer, „Primul între egali”, Editura RAO, 2015. Traducere de Nicolae Cosana

Găsim în „Primul între egali” de toate: modul de promovare în cadrul fiecărui partid britanic (conservator, laburist, liberal), cum se desfăşoară alegerile locale şi alegerile parlamentare, sistemul de vot (primul ia tot, chiar şi dacă e vorba de un singur vot diferenţă), cum sunt desemnaţi miniştrii, secretarii de stat şi adjuncţii acestora, cum aspiranţii la asemenea demnităţi aşteaptă acasă telefonul de chemare în primele trei, patru zile după alegeri (după care jocurile sunt făcute), cum se dezbat legile în Camera Comunelor, cum se adoptă amendamentele, cum se desemnează primii miniştri, alternarea la putere, rolul Reginei ş.a.m.d.

4. Vladimir Tismăneanu, „Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX”, Editura Humanitas, 2013. Traducere din limba engleză şi indice de MMarius Stan

„Diavolul în istorie nu este doar o carte excepţională, scrisă de una dintre minţile cele mai strălucite ale culturii noastre. Ea reprezintă, în concertul mărturiilor despre tragedia totalitară pe care naţiunile le depun la tribunalul posterităţii, mărturia românească cea mai articulată, cea mai tăioasă, cea mai puternică. Rusia, prin Soljeniţîn, şi-a depus mărturia ei; la fel, Polonia, prin Kolakowski; ori Cehoslovacia, prin Havel. Acum, prin Tismăneanu, o face şi România. Iar mărturia noastră spune că omenirea a trăit timp de un secol în compania Diavolului; ceea ce face ca toate regimurile politice care l-au acompaniat să fie în mod necesar şi ilegitime, şi criminale. Mulţumită lui Vladimir Tismăneanu, cu această carte, mărturia românească poate fi în fine auzită în toată lumea civilizată.” – Horia-Roman Patapievici

5. Călin Hentea, „Când se vor sătura românii de propagandă? Eseuri incorecte politic”, Editura Eikon, 2015. În ultimii ani, Călin Hentea a „bombardat” piaţa editorială cu cărţi despre propagandă.

„După atâtea cărţi de-a dreptul savante despre propaganda noastră cea de toate zilele, Călin Hentea propune aici o culegere de texte de o respiraţie mai amplă, distribuite precum notele pe portativ: câte un snop de idei pentru fiecare gamă. Tema acestor eseuri? Evident, tot propaganda. De această dată, văzută în acţiune, într-o succesiune de cazuri concrete – inclusiv Adolf Hitler, Nicolae Ceauşescu şi altele mai noi – care să-l atragă pe cititor, să-l pună pe gânduri. Titlul acestui volum-culegere mi se pare delicios: Când se vor sătura românii de propagandă? Trimite, evident, la o întrebare la care majoritatea dintre dvs. veţi fi tentaţi să răspundeţi: niciodată!” – AAdrian Cioroianu

Citeşte şi: EBU: "E păcat că s-a ajuns la descalificarea din Eurovision pentru atenţionarea autorităţilor române"

Citeşte şi: COOLTURA de WEEKEND: Mergi întâi la Discotecă, apoi la Film. Punct terminus: Festivalul Cafelei

Citeşte şi: A început revoluţia Art Safari