Administraţia Prezidenţială a sesizat, luni, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu montajul video difuzat vinerea trecută de postul Antena 3.
„Vă semnalez faptul că postul de televiziune Antena 3 a difuzat vineri, 2 iulie 2010, ora 17.00, un montaj video în care, unor imagini cu preşedintele României, Traian Băsescu, realizate într-un context diferit, le-a fost suprapus un fundal sonor cu huiduieli. Administraţia Prezidenţială consideră că respectivul montaj nu este specific unei informări corecte a opiniei publice, fiind vorba, de fapt, de o încercare de falsificare a realităţii în scopul manipulării opiniei publice”, se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale, semnată de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.
„De asemenea, pe tema vizitei şefului statului în zonele afectate de inundaţii, respectivul post de televiziune a afişat vineri, 2 iulie, titluri cu un evident conţinut tendenţios, precum «Marinarul a ieşit la inundaţii» sau «Băsescu la apă după 7 zile»”, se spune în aceeaşi sesizare a Preşedinţiei.
CNA va analiza în şedinţa de miercuri sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.