TOPUL celor mai ascultate posturi de radio în vara lui 2015: Kiss FM, cel mai ascultat la nivel naţional şi urban, iar Radio Zu, în Bucureşti

Kiss FM a fost cel mai ascultat post de radio la nivel naţional şi urban, iar Radio Zu s-a situat pe primul loc în Bucureşti, în vara acestui an, potrivit Studiului de Audienţă Radio (SAR), realizat de IMAS şi GfK România, în perioada 27 aprilie - 16 august.

Urmărește
6168 afișări
Imaginea articolului TOPUL celor mai ascultate posturi de radio în vara lui 2015: Kiss FM, cel mai ascultat la nivel naţional şi urban, iar Radio Zu, în Bucureşti

Kiss FM, cel mai ascultat la nivel naţional şi urban, iar Radio Zu, în Bucureşti, în vara lui 2015 (Imagine: Shutterstock)

Numărul total zilnic de ascultători de radio la nivel naţional, pe un public de peste 11 ani, este de 11.526.500, potrivit valului de vară al Studiului de Audienţă Radio (SAR), într-o uşoară creştere faţă de vara lui 2014, când era de 11.438.600.

Pe de altă parte, la nivel naţional, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio a fost în această vară Kiss FM - 2.116.200 de ascultători pe zi (10% cotă de piaţă), fiind urmat de Radio România Actualităţi - 2.014.400 de ascultători (cea mai mare cotă de piaţă - 13,8%) şi Radio Zu - 1.871.300 de ascultători (9% cotă de piaţă).

Topul celor mai ascultate radiouri la nivel naţional este continuat de Pro FM - 1.657.300 de ascultători, Europa FM - 1.511.800, Radio Antena Satelor - 711.700, Magic FM - 700.400, Radio 21 - 570.400, Radio România Iaşi - 448.000 şi Radio România Oltenia Craiova - 433.300.

La nivel urban, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio a fost în această vară Kiss FM, cu 1.293.900 de ascultători (9,1% cotă de piaţă), în scădere faţă de vara lui 2014, când avea 1.422.800 de ascultători (10,6 cotă de piaţă).

Kiss FM este urmat la nivel urban de: Radio România Actualităţi - 1.232.200 de ascultători şi cea mai mare cotă de piaţă - 14,4% (faţă de 1.260.200 de ascultători, vara lui 2014), Radio ZU - 1.216.100 de ascultători (în scădere faţă de 1.266.900 de ascultători în vara lui 2014) şi ProFM - 989.500 de ascultători (faţă de 1.037.200 de ascultători în vara lui 2014).

Topul celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban este continuat cu: Europa FM - 1.041.900 de ascultători, Magic FM - 535.800, Radio 21 - 383.200, Radio Antena Satelor - 214.800, Naţional FM - 190.900 şi Radio Oltenia Craiova - 182.300.

La nivelul oraşului Bucureşti, pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate posturi de radio, pe publicul de peste 11 ani, s-a situat în această vară Radio Zu - 250.800 de ascultători şi 10,3% cotă de piaţă (în scădere faţă de vara lui 2014 când avea 282.300 de ascultători), urmat de Radio România Actualităţi - 235.500 de ascultători şi 14,8% cotă de piaţă (faţă de 204.800 ascultători în vara lui 2014) şi Kiss FM - 149.500 de ascultători şi 5,7% cotă de piaţă (faţă de 184.400 de ascultători în vara lui 2014).

Clasamentul în Bucureşti continuă cu: ProFM - 146.600 de ascultători, Magic FM - 139.400, Europa FM - 124.700, Radio 21 - 86.600, Romantic FM - 85.100, Rock FM - 80.900 şi Naţional FM - 50.400.

Pe de altă parte, Radio Tanănana, care a înlocuit la începutul lunii aprilie postul Activ EFEM, a avut în această vară 20.500 de ascultători pe zi, în creştere mare faţă de perioada similară a anului trecut, când avea doar 2.000 de ascultători zilnic.

Valul de vară 2015 al SAR a fost realizat de IMAS - Marketing şi Sondaje SA şi GfK România - Institut de Cercetare de Piaţă SRL. În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti.

Eşantionul a avut un volum de 9.445 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1%. În mediul urban s-au realizat 7.400 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.045 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 de interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%).

Universul SAR este format din persoane de 11 ani şi peste această vârstă, rezidente în locuinţe neinstituţionalizate din toate localităţile urbane şi rurale din România, care nu lucrează în domeniul radio.

În eşantion au fost incluse 1.156 localităţi, dintre care 67 (toate) localităţi urbane de peste 30.000 de locuitori, 239 de localităţi urbane cu mai puţin de 30.000 de locuitori din cele 253 existente, 232 din cele 399 de localităţi rurale cu peste 5.000 de locuitori din România şi 618 din cele 2.462 de localităţi rurale cu mai puţin de 5.000 de locuitori.

Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici