"Trafaletul" Patriarhului Daniel a destins atmosfera în CNA, care a prelungit licenţe Radio Trinitas

"Trafaletul" cu care Patriarhul Daniel a sfinţit luni noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas, ce fac parte din trustul de presă al Patriarhiei, a destins frunţile membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), joi, când aceştia au prelungit cinci licenţe ale Radio Trinitas.

Urmărește
1450 afișări
Imaginea articolului "Trafaletul" Patriarhului Daniel a destins atmosfera în CNA, care a prelungit licenţe Radio Trinitas

"Trafaletul" Patriarhului Daniel a destins atmosfera în CNA, care a prelungit licenţe Radio Trinitas (Imagine: www.basilica.ro)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, o solicitare a Patriarhiei Române de prelungire, cu nouă ani, a licenţelor audiovizuale pentru staţiile din Bârlad, Paşcani, Târgu-Neamţ, Hârlău şi Botoşani ale Radio Trinitas.

La şedinţa CNA a fost prezent şi Ciprian Olinici, directorul general al Radio Trinitas, care a vorbit despre proiectele postului de radio, printre care şi unul destinat copiilor nevăzători.

După ce au aprobat prelungirea celor cinci licenţe audiovizuale ale Radio Trinitas (de la Bârlad, Paşcani, Târgu-Neamţ Hârlău şi Botoşani), membrul CNA Monica Gubernat l-a întrebat pe Ciprian Olinici: "Când veniţi cu trafaletul şi pe la noi? Poate ne mai liniştim".

"Poate veniţi cu ceva mai contondent", a răspuns imediat membrul CNA Valentin Jucan.

Întrebarea Monicăi Gubernat şi afirmaţia lui Valentin Jucan au stârnit zâmbetele celor prezenţi joi în sala de şedinţă a CNA, care a debutat într-o notă foarte tensionată. Situaţia tensionată a fost cauzată de neînţelegerile dintre cei 11 membri ai Consiliului privind filmarea şi transmiterea online în direct a şedinţei pe pagina privată de Facebook a membrului Valentin Jucan, dar şi pe fondul faptului că preşedintele CNA, Laura Georgescu, a demarat testele pentru difuzarea online a şedinţei pe site-ul oficial cna.ro.

Patriarhul Daniel a sfinţit şi inaugurat, luni, noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas, mutate în Centrul Social-cultural Iustin Patriarhul, cu ajutorul unui instrument care părea a fi un trafalet, potrivit fotografiilor publicate pe basilica.ro, site-ul agenţiei de presă a Patriarhiei Române.

A doua zi, într-un comunicat intitulat "Senzaţional produs de ignoranţă liturgică", Patriarhia România a precizat că Patriarhul Daniel a folosit, pentru sfinţirea studiourilor de radio şi televiziune Trinitas, un "miruitor extensibil" şi un buchet de busuioc numit "sfeştoc".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici