Trei membri CNA spun că protocolul SRTv-MADR aduce atingere independenţei TVR. Televiziunea publică respinge acuzaţia

Trei membri ai CNA, Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, spun că au sesizat Comisiile de cultură din Parlament privind protocolul pe care SRTv l-a semnat cu MADR, care ar aduce atingere independenţei editoriale a TVR, însă Televiziunea Română respinge acuzaţiile.

Urmărește
191 afișări
Imaginea articolului Trei membri CNA spun că protocolul SRTv-MADR aduce atingere independenţei TVR. Televiziunea publică respinge acuzaţia

Trei membri CNA spun că protocolul SRTv-MADR aduce atingere independenţei TVR. Televiziunea publică respinge acuzaţia (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea au transmis, joi seară, agenţiei MEDIAFAX o scrisoare despre care au precizat că au transmis-o în cursul zilei de joi şi Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în atenţia Comisiilor pentru cultură şi a celor pentru cercetarea abuzurilor din cele două Camere ale Parlamentului.

În această scrisoare, Iorga, Jucan şi Gabrea atrag atenţia parlamentarilor asupra faptului că, în numele Societăţii Române de Televiziune (SRTv), pe 30 octombrie, preşedintele-director general al TVR, Claudiu Saftoiu, a semnat cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, un Protocol de cooperare prin care "pune la dispoziţia MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, n.r.) gama de emisiuni şi producţii specifice ale SRTv, precum şi mediile de difuzare TVR1, TVR2, TVR International, TVR News etc".

Potrivit celor trei membri ai CNA, protocolul prevede ca obligaţie a SRTv "să promoveze prin programele sale o imagine a MADR unică, coerentă".

"Demersul nostru este făcut în speranţa că Parlamentul, care controlează activitatea SRTv, va reacţiona în sensul restabilirii legalităţii, având în vedere că CNA, în plenul său, a refuzat astăzi (joi, n.r.) să ia în discuţie acest protocol, cu toate că directorul general al SRTv a anunţat public că, începând cu data de 6 decembrie a.c., va emite noul TVR3 Rural, fără să aibă acordul CNA. Membrii CNA care s-au opus discutării acestui Protocol sunt cei 8 propuşi de USL şi UDMR", au mai spus Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea.

Totodată, în scrisoarea adresată deputaţilor şi senatorilor, Iorga, Jucan şi Gabrea spun că, prin acţiunile nemijlocite desfăşurate de Claudiu Săftoiu, Televiziunea Română încalcă prevederile Constituţiei referitoare la libertatea presei şi pe cele ale Legii audiovizualului, "încălcări ce ar putea duce la pierderea licenţei audiovizuale de către SRTv pentru postul TVR 3".

Iorga, Jucan şi Gabrea spun că, potrivit Constituţiei, "Serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome", iar "Cenzura de orice fel este interzisă". De asemenea, aceştia spun că Legea audiovizualului, la rândul său, prevede că "Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă", iar "Independenţa editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută şi garantată de prezenta lege". De asemenea, Legea audiovizualului prevede că "sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine".

"Or, prin obligaţiile părţilor prevăzute în Protocolul de cooperare, SRTv abandonează misiunea fundamentală a jurnalismului, lăsând ca activitatea ziariştilor săi să fie cenzurată de o autoritate publică, în detrimentul major al dreptului abonaţilor SRTv la informare corectă. Practic, dl Claudiu Săftoiu transformă societatea publică de televiziune într-o eficientă instituţie de PR pentru Ministerul Agriculturii", mai spun Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea.

"Suntem în prezenţa unei cedări a licenţelor audiovizuale, a dreptului de difuzare a unor programe, drept care se naşte doar prin acordarea licenţei audiovizuale de către Consiliu", susţin aceştia.

Totodată, aceştia solicită Comisiilor de cultură din Parlament "intervenţia fermă în sensul stopării unui act ce se poate constitui într-un precedent periculos pentru libertatea presei din România".

Pe de altă parte, contactată de MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat că din conţinutul scrisorii adresate Parlamentului "reiese clar că cei 3 semnatari (1 în concediu din 14.11.2013 până în 06.12.2013 - Florin Gabrea, n.r.) nu-şi cunosc domeniul de activitate (articolul 10, alineatul 4 din Legea audiovizualului)". Potrivit articolului citat, "Consiliul îşi exercită dreptul de control asupra conţinutului programelor oferite de furnizorii de servicii media audiovizuale numai după comunicarea publică a acestor programe".

"Când participi la activitatea CNA doar 2 zile pe săptămână (marţi şi joi când se desfăşoară şedinţele publice) nu ai cum să cunoşti etapele comunicării interinstituţionale şi cu atât mai puţin managementul intern", a spus Laura Georgescu, făcând referire la cererea Narcisei Iorga de introducere pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului de joi, 5 decembrie, a subiectului TVR - MADR.

Laura Georgescu mai spune că acest subiect făcea deja obiectul acestei comunicări între CNA şi SRTv şi pentru acest subiect "exista deja monitorizarea grilei TVR 3 în perioada 6 - 9 decembrie 2013". "Acest subiect nu se putea introduce pe ordinea de zi, întrucât nu exista documentaţia completă", a spus Georgescu.

"Pentru afirmaţia 'cei 8 membrii USL şi UDMR', le atrag atenţia public celor 3 semnatari, că, odată votaţi de Parlament, nu mai pot reprezenta PDL", a mai spus Laura Georgescu.

Aceasta a pus la dispoziţia MEDIAFAX copii după corespondenţa dintre TVR şi CNA, potrivit cărora, în 5 decembrie, SRTv a informat Consiliul că, începând din 6 decembrie, identitatea vizuală a televiziunii TVR 3 se modifică din mov în verde, "în virtutea apariţiei unor emisiuni dedicate valorilor rurale, ecologice şi de mediu". "În acest sens, conţinutul editorial se completează cu producţii realizate în studiourile teritoriale ale SRTv, destinate explicit comunităţilor mici şi mijlocii", se mai spune în adresa transmisă CNA de Răzvan Bucuroiu, coordonator cu atribuţii de director al TVR 3.

La rândul său, Laura Georgescu a transmis TVR o adresă, în aceeaşi zi, în care spune că, având în vedere decizia de modificare a identităţii vizuale a TVR 3, SRTv are obligaţia de a transmite CNA noua siglă prezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic. "Invocarea motivaţiei de modificare a siglei prin apariţia unor emisiuni noi în grila de programe necesită precizări faţă de structura serviciului de programe TVR 3, aprobată de membrii Consiliului în şedinţa din data de 24.10.2013. În consecinţă, aveţi obligaţia de a preciza că aceste emisiuni nu schimbă structura aprobată sau, în caz contrar, să solicitaţi Consiliului modificarea licenţei audiovizuale acordate pentru canalul TVR 3 (...)", spune Laura Georgescu în adresa transmisă TVR.

Pe de altă parte, reprezentanţii SRTv au declarat, într-un comunicat remis joi seară agenţiei MEDIAFAX, că grila cadru a TVR 3 va rămâne neschimbată, iar semnarea Protocolului dintre TVR şi MADR nu interferează cu politica editorială a TVR 3.

"Grila cadru a canalului TVR 3, comunicată şi aprobată de CNA în data de 24 octombrie a acestui an, rămâne în continuare valabilă. Grila se va îmbogăţi cu două emisiuni de tip magazin. 'De la sat la site' va fi o emisiune - magazin zilnică ce se adresează comunităţilor mici şi mijlocii, care va fi realizată de studiourile teritoriale şi care înlocuieşte, pe acelaşi tronson orar, un alt magazin - 'Regionalia'. 'Agroactiv' va fi al doilea magazin agrar săptămânal", spun reprezentanţii TVR.

Aceştia precizează că titulatura televiziunii nu se va schimba, ci va rămâne în continuare TVR 3. "Sigla canalului nu va mai avea culoarea mov, ci verde, aceasta fiind singura schimbare vizuală. Schimbarea culorii siglei nu reprezintă o schimbare de identitate la nivel de conţinut, căci structura de programe rămâne identică", spun reprezentanţii TVR.

Potrivit acestora, "încheierea de către TVR a Protocolului de cooperare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu reprezintă o ingerinţă în politica editorială, MADR neavând niciun rol în producţiile TVR 3".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici