Prima pagină » Cultură-Media » Trenduri în comunicare în România, 2016: Bogdan Strătulă despre diversificarea radioului

Trenduri în comunicare în România, 2016: Bogdan Strătulă despre diversificarea radioului

Serialul Mediafax referitor la trendurile de comunicare pe piaţa românească, în 2016, vă prezintă azi opiniile lui Bogdan Strătulă, unul dintre oamenii de radio foarte cunoscuţi. Bogdan Strătulă a condus PRO FM şi Radio ZU şi este director executiv la proaspăt lansatul Radio 7.
Trenduri în comunicare în România, 2016: Bogdan Strătulă despre diversificarea radioului

1. Radioul nu mai este radio. A devenit un mix echilibrat de Facebook, Instagram, Mixcloud, Soundcloud, imagine, imagine în mişcare şi, nu în ultimul rând, radio.

2. Exportul de conţinut al presei tipărite în online. Cu pericolul, în multe cazuri real, de pierdere a identităţii produsului originar. E interesant de urmărit dacă veniturile din online vor fi capabile să susţină business-ul care mai devreme sau mai târziu va trebui să finanţeze elementele de identitate: investigaţii proprii, editorialişti interesanţi…

3. Televiziunea se va implica în drivere colaterale de comunicare (ca online-ul – n.r.). O va face însă mai mult din raţiuni de marketing şi comunicare, decât din raţiuni de business, fiindcă veniturile adiacente sunt mici, raportat la bugetele necesare pentru achiziţiile şi producţia de programe.