Turcia interzice difuzarea imaginilor de la atentatul din Ankara, din „motive de securitate”

Publicat: 10 10. 2015, 21:07
Actualizat: 12 04. 2020, 00:22

Interdicţia vizează inclusiv imaginile cu urmările atacului, care a vizat un miting pentru pace, în apropierea gării centrale din capitala turcă.

Comisia Supremă pentru Radio şi Televiziune a precizat că Biroul premierului a hotărât să interzică difuzarea imaginilor.

Comisia a precizat într-un comunicat că interdicţia a fost impusă din „motive de securitate” şi pentru „securitatea publică”. Astfel de interdicţii sunt impuse în general pentru a preveni difuzarea a ceea ce Guvernul numeşte „propagandă teroristă”.

Posturile de radio şi televiziune pot difuza în continuare declaraţii şi comentarii pe tema exploziilor.v

Două explozii, produse sâmbătă lângă gara centrală din Ankara, s-au soldat cu cel puţin 86 de morţi şi 186 de răniţi, au declarat oficialii turci.

Premierul islamo-conservator turc, Ahmet Davutoglu, a declarat că dublul atentat care a vizat o manifestaţie pentru pace a fost comis cel mai probabil de doi kamikaze.

Exploziile au avut loc în timp ce numeroase persoane se adunaseră în faţa gării pentru a participa la o manifestaţie în Piaţa Sihhiye, din apropiere. Participanţii la miting, organizat de Confederaţia Sindicatelor din Sectorul Public (KESK) şi mai multe ONG-uri, cereau încetarea conflictului dintre organizaţia teroristă PKK şi statul turc.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat atacurile, pe care le-a numit „acte teroriste”.