HBO a lansat primul teaser pentru „Valea Mută” care va avea premiera în octombrie. VIDEO

Publicat: 30 08. 2016, 17:49
Actualizat: 30 08. 2016, 17:50

Primele secvenţe ale producţiei au fost dezvăluite într-un teaser care poate fi vizionat pe Youtube.

„Valea mută” este prima miniserie HBO Europe realizată în România, un thriller incitant, văzut prin ochii a doi adolescenţi a căror întâlnire clandestină se transformă într-un coşmar.

Miniseria de patru episoade, filmată în România, va avea premiera în octombrie. Producţia reprezintă o adaptare a unui format norvegian („Øyevitne/ Eye Witness”) cu un scenariu semnat de Cristian Barna.

În această producţie originală HBO, Filip (interpretat de Theodor Şoptelea) şi Horia (Vlad Bălan) sunt doi adolescenţi care par legaţi de o prietenie obişnuită. Însă în urma unui popas nocturn la cabana lui Horia, aceştia îşi descoperă atracţia reciprocă şi au o aventură clandestină.

Când o maşină opreşte în apropierea cabanei, Filip şi Horia se trezesc în plin coşmar: devin martorii unei crime multiple. De teamă că mărturisirea lor le va deconspira relaţia, cei doi decid să păstreze tăcerea. Dar în scurt timp secretul lor se va dovedi tot mai greu de păzit, iar Filip şi Horia vor intra într-un lanţ de evenimente înfricoşătoare.

În regia lui Marian Crişan, în producţie joacă Rodica Lazar, Emilian Oprea, Theodor Şoptelea, Vlad Bălan, Alexandra Fasola, Corneliu Ulici, Mihai Călin, Alina Berzunteanu, Adrian Păduraru, Ovidiu Niculescu şi alţii.

Regizorul Marian Crişan, a declarat că a fost atras de acest proiect HBO pentru „intriga interesantă” din scenariu, afirmând: „are ceva controversat ca tematică în el – această situaţie în care doi băieţi care se îndrăgostesc şi ajung să devină martori într-un caz de crimă”. Pentru alte declaraţii privind castingul, temele producţiei, locurile de filmare şi ţările în care va fi difuzat de HBO, accesaţi http://www.mediafax.ro/cultura-media/regizorul-marian-crisan-la-scenariul-valea-muta-hbo-m-a-atras-tematica-controversata-foto-15525023.