- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (30.04.2009, 15:03)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TVR 1, Antena 1 şi Prima TV, amendate de CNA
CNA a decis, joi, să amendeze cu câte 5.000 de lei posturile TVR 1 şi Antena 1 şi cu 2.500 de lei Prima TV, pentru difuzarea în mod repetat a imaginilor violente cu Eugen Preda, care a fost bătut de un bărbat în civil, în timp ce era imobilizat de doi poliţişti.
Urmărește
61 afișări
TVR 1, Antena 1 şi Prima TV, amendate de CNA (Imagine: Mediafax Foto)
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat în şedinţa de joi modul în care TVR, Antena 1, Prima TV, Pro TV, Naţional TV şi Kanal D au difuzat imaginile cu bătaia primită de Eugen Preda, într-un mall din Bucureşti.
Potrivit CNA, TVR 1 a difuzat în perioada 26 - 27 aprilie, în cinci emisiuni informative "Telejurnal", o ştire despre bătaia primită de Eugen Preda. Imaginile au fost difuzate de 14 ori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
-
Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
Antena 1 a difuzat, pe 26 şi 27 aprilie, în cadrul emisiunilor "Observator", de 29 de ori imaginile cu Eugen Preda, în timp ce Prima TV a difuzat imaginile de 7 ori, în două emisiuni informative "Focus", din 26 şi 27 aprilie.
"Dezvăluirea putea să fie făcută aşa cum a fost făcută, problema este repetarea ei. Era un interes public foarte clar. Se justifica. Dezbaterea este legitimă, singurul lucru care nu este în ordine este repetiţia actelor de violenţă", a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Gelu Trandafir, membru al CNA, a propus amendarea cu câte 5.000 de lei a posturilor TVR 1, Antena 1 şi Prima TV, în timp ce Christian Mititelu a propus amendarea cu câte 5.000 de lei a posturilor Antena 1 şi TVR 1 şi cu 2.500 de lei, a televiziunii Prima TV.
Motivul pentru care Mititelu a propus o amendă mai mică pentru Prima TV a fost acela că postul a difuzat imaginile o singură dată, în emisiunea "Focus" din 26 aprilie, şi de şase ori în "Focus" din 27 aprilie.
În urma votului membrilor CNA, Consiliul a decis să amendeze cu câte 5.000 de lei TVR 1 şi Antena 1 şi cu 2.500 de lei Prima TV, pentru încălcarea art. 27, alin. 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu posibil impact emoţional negativ, este obligatorie; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă".
Pe de altă parte, CNA a considerat că Pro TV, Kanal D şi Naţional TV nu au încălcat legislaţia audiovizuală când au prezentat ştirile despre Eugen Preda.
Potrivit CNA, Pro TV nu a difuzat imaginile violente, ci un interviu prin telefon cu Eugen Preda, care a povestit ce i s-a întâmplat la mall. Postul a prezentat doar imagini cu Eugen Preda cu hainele pătate de sânge.
"Abordarea jurnalistică a fost mai bună la Pro TV", a fost de părere Christian Mititelu.
Kanal D a difuzat pe 27 aprilie, în cadrul emisiunii informative "Ştirile Kanal D", de la ora 12.30, ştirea "Bătut între poliţişti". Imaginile au fost difuzate 23 de secunde, cu precizarea "imagini şocante". Imaginile au mai fost difuzate o dată pe parcursul ştirii. De asemenea, ştirea a fost difuzată şi în cadrul emisiunii informative "Ştirile Kanal D" de la ora 18.30, cu titlul "Bătut sub nasul poliţiştilor".
La Naţional TV imaginile s-au repetat de trei ori, pe 27 aprilie, la emisiunea de ştiri de la ora 18.30.
Amendarea posturilor TVR 1, Antena 1 şi Prima TV a venit după ce, în şedinţa din 28 aprilie, CNA a amendat cu câte 5.000 de lei posturile de ştiri Realitatea TV şi Antena 3, pentru difuzarea în mod repetat a imaginilor violente cu Eugen Preda, care a fost bătut de un bărbat în civil, în timp ce era imobilizat de doi poliţişti.
Citește pe alephnews.ro: Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De Crăciun, dăruiește din suflet: Prințul William urmează pașii caritabili ai mamei sale, prințesa Diana
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe