TVR a respins de la difuzare patru casete cu materiale de campanie ale PNL şi PD-L

TVR a respins de la difuzare două casete cu materiale de campanie trimise de PNL şi două casete cu materiale ale PD-L, din cauză că acestea încălcau Decizia Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) 792 din 30 septembrie privind campania electorală, potrivit reprezentanţilor Televiziunii Publice.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului TVR a respins de la difuzare patru casete cu materiale de campanie ale PNL şi PD-L

TVR a respins de la difuzare patru casete cu materiale de campanie ale PNL şi PD-L (Imagine: Mediafax Foto)

Casetele cu materiale de campanie trimise de PNL şi PD-L au fost respinse de la difuzare de echipa care gestionează programul "Buletin electoral", transmis de TVR 1. Casetele au fost trimise la Registratura TVR în data de 31 octombrie 2008.

Respingerea materialelor s-a bazat pe aplicarea Deciziei nr. 792 din 30 septembrie 2008 a Consiliului Naţional al Audiovizualului privind desfăşurarea alegerilor, transmite Televiziunea Publică.

Potrivit TVR, cele două materiale de campanie ale PNL conţineau simbolul naţional - drapelul, ceea ce contravine Deciziei nr. 792 din 30 septembrie 2008 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, care la art. 9, alin. 2 stipulează: "În cadrul emisiunilor electorale şi al spoturilor electorale este interzisă utilizarea simbolurilor naţionale - drapel, stemă, imn - ale României sau ale altui stat, ca elemente de propagandă electorală".

Pe de altă parte, TVR transmite că au fost respinse de la difuzarea pe postul public de televiziune şi două "ştiri PD-L". "Theodor Stolojan afirma, într-unul dintre materiale: «guvernare PNL-PSD». Declaraţia nu este conformă cu realitatea. De asemenea, se încalcă Decizia nr. 792 din 30 septembrie 2008 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, art. 112, alin. a: «producţiile audiovizuale realizate de candidaţi sau competitori electorali nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau moralei publice»", transmite Televiziunea Publică.

De cealaltă parte, Vasile Blaga afirmă într-un alt material respins de la difuzarea pe TVR, că: "politica asta de clan a dat faliment. De exemplu, clanul de la Iaşi: prefectul - legat, Chiuariu - cercetat penal, marele ministru de la, între ghilimele, învăţământ, Adomniţei, a steluţei - afară şi nici domnul David nu se simte prea bine, cu 70.000 de euro Loganul".

TVR susţine, citând o definiţie din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), că prin "clanuri" se înţelege "grup de oameni întovărăşiţi în vederea unui scop reprobabil; clică; bandă; şleahtă; gaşcă", că mesajul lui Blaga este "depreciativ".

Totodată, TVR spune că respectivul material nu respecta Decizia nr. 792 din 30 septembrie 2008 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, art. 12, alin. a, potrivit căruia "producţiile audiovizuale realizate de candidaţi sau competitori electorali nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau moralei publice" şi alin. c: "producţiile audiovizuale realizate de candidaţi sau competitori electorali nu conţin acuzaţii cu incidenţă penală sau morală la adresa altor candidaţi sau competitori electorali, fără a fi însoţite de dovezi".

Decizia TVR de respingere de la difuzare a casetelor cu aceste materiale de campanie ale PNL şi PD-L a venit în contextul în care Televiziunea Publică a anunţat emisiunile electorale pe care le va difuza în campania electorală, dar şi timpii de antenă de care partidele politice beneficiază la posturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

Astfel, alianţa PSD-PC, PNL şi PNGCD vor beneficia de aceiaşi timpi de antenă în emisiunile electorale difuzate de TVR, respectiv, câte 655 de minute, în timp ce PD-L va avea 653 de minute, UDMR - 651 de minute, iar PRM - 641 de minute, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii Publice.

Timpul de emisie total alocat de Televiziunea Română dezbaterilor electorale va fi de 3.990 de minute, dintre care 3.690 de minute în emisiunile electorale de la TVR1 şi TVR3, cărora li se adaugă 300 de minute pe TVR Internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici