- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (11.01.2013, 12:43)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TVR a stabilit un buget de aproximativ 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2013
Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013, care se va desfăşura în luna mai, la Malmo, în Suedia, având drept condiţie ca suma maximă alocată să fie de 200.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Televiziunii Române.
Urmărește
296 afișări
TVR a stabilit un buget de aproximativ 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2013
Totodată, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a recomandat recuperarea din vânzarea de publicitate şi sponsorizări cel puţin a taxei de participare la Eurovision 2013, au mai spus reprezentanţii TVR.
Dan Manoliu, redactorul-şef al Redacţiei Divertisment din TVR, a fost desemnat să se ocupe de organizarea participării României la ediţia din acest an a concursului Eurovision, care se va desfăşura la Malmo, în Suedia, pe 14, 16 şi 18 mai.
Reprezentanţii TVR au mai spus că perioada în care va fi organizată competiţia naţională Eurovision va fi anunţată în curând.
Suma stabilită de TVR pentru participarea la Eurovision 2013 este similară cu cea alocată pentru participarea României la ediţia din 2012 a concursului. În 11 ianuarie 2012, surse din TVR declarau pentru MEDIAFAX că Televiziunea Română a stabilit un buget de circa 200.000 de euro pentru participarea la Eurovision 2012.
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, în şedinţa din 28 noiembrie 2012, participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013, care se va desfăşura la Malmo, în Suedia. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi de membrii CA prezenţi la şedinţa respectivă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX la momentul respectiv.
Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa -, care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.
Patru ţări din Europa - Bosnia şi Herţegovina, Portugalia, Slovacia, şi Turcia - au anunţat că nu vor participa la ediţia din acest an a Eurovision, primele trei invocând motive financiare, în timp ce Turcia s-a plâns de regulile de desfăşurare ale competiţiei muzicale, informează C21 Media.
Televiziunile RTP din Portugalia, STV din Slovacia şi BHRT din Bosnia şi Herţegovina au invocat motive financiare, a declarat Jon Ola Sand, reprezentant al EBU, responsabil cu organizarea Eurovision.
Jon Ola Sand a adăugat că European Broadcasting Union înţelege presiunile financiare la care sunt supuse televiziunile publice europene, precizând că EBU caută modalităţi de reducere a costurilor pe care le impune participarea şi retransmisia concursului Eurovision.
Pe de altă parte, şi televiziunea publică din Turcia (TRT) a anunţat că nu va participa la ediţia din 2013 a Eurovision, criticând regulile de desfăşurare a concursului, care sunt însă în vigoare de patru ani. Într-un comunicat de presă remis în decembrie, TRT a criticat decizia luată de membrii "privilegiaţi" ai European Broadcasting Union (EBU), Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Italia, de a reduce cu 50% efectele voturilor publicului, din cauza unor "rezultate nesatisfăcătoare" obţinute în ultimii ani.
"Suntem surprinşi" de decizia luată de televiziunea publică din Turcia, de a nu participa la ediţia din acest an a Eurovision, a spus Jon Ola Sand. "Schimbările invocate (de TRT, n.r.) au fost implementate în anul 2009 şi, în acest an, este pentru prima dată când TRT a ridicat obiecţii", a mai spus Sand, precizând că EBU încearcă să găsească o soluţie viabilă în urma criticilor aduse de televiziunea publică din Turcia.
În ciuda deciziei acestor patru ţări de a nu participa la Eurovision 2013, televiziunile publice din 39 de ţări europene, între care şi Televiziunea Română, au confirmat prezenţa la ediţia din acest an a concursului.
În afară de TVR, la Eurovision 2013 vor participa: Albania (RTSH), Austria (ORF), Armenia (AMPTV), Azerbaidjan (Ictimai TV), Belarus (BTRC), Belgia (RTBF), Bulgaria (BNT), Croaţia (HRT), Cipru (CyBC), Denemarca (DR), Estonia (ERR), Finlanda (YLE), Franţa (France3), Georgia (GPB), Germania (NDR), Grecia (ERT), Ungaria (MTV), Islanda (RUV), Irlanda (RTE), Israel (IBA), Italia (RAI), Letonia (LTV), Lituania (LRT), Macedonia (MKRTV), Malta (PBS), Republica Moldova (TRM), Muntenegru (RTCG), Olanda (Tros), Norvegia (NRK), Rusia (C1R), San Marino (SMTV), Serbia (RTS), Slovenia (RTVSLO), Spania (TVE), Suedia (SVT), Elveţia (SRG SSR), Ucraina (NTU) şi Marea Britanie (BBC).
"În ciuda situaţiei economice care pune la încercare ţările din Europa, un număr «sănătos» de televiziuni publice s-a angajat să respecte tradiţia participării la concursul Eurovision", a mai spus Jon Ola Sand.
European Broadcasting Union este o asociaţie cu sediul central la Geneva, cunoscută în special pentru organizarea competiţiei Eurovision. EBU reuneşte în prezent 74 de televiziuni din 56 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Din EBU face parte şi Televiziunea Română.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).
Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de MihaiTrăistariu.
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului, unde a concurat cu piesa "Zaleilah".
Eurovision este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Anul trecut, finala a avut o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit atât finala, cât şi semifinalele a fost de aproximativ 114,5 milioane, potrivit EBU.
Citește pe alephnews.ro: O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Tu cum păstrezi spiritul Crăciunului? Liana Nica: „Privește-ți interiorul ca pe un brad pe care îl împodobești cu emoții bune”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe