- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (04.03.2013, 18:13)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TVR plăteşte 2,75 milioane de euro salarii compensatorii; 627 de angajaţi au fost concediaţi
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a semnat deciziile de concediere pentru cei 627 de angajaţi care au fost disponibilizaţi în urma selecţiei personalului din televiziunea publică, aceştia urmând să primească, eşalonat, salarii compensatorii în cuantum de circa 2.750.000 de euro.
Urmărește
531 afișări
TVR plăteşte 2,75 milioane de euro salarii compensatorii; 627 de angajaţi au fost concediaţi (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, procesul de restructurare a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) s-a încheiat.
Preşedintele-director general, Claudiu Săftoiu, a semnat deciziile individuale de concediere pentru cei 627 de angajaţi care au fost disponibilizaţi în urma selecţiei personalului din SRTv, după ce, la 1 februarie 2013, au fost emise preavizele de concediere.
Deciziile individuale de disponibilizare sunt însoţite de adeverinţe de venit pentru a fi depuse la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM), respectic Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
"Am încheiat o etapă importantă în procesul de redresare a TVR, demarat încă de la preluarea mandatului", a declarat Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR. "Urmează însă o perioadă de provocări, în care ne dorim să recâştigăm atenţia publicului prin producţii de calitate. Am început deja să difuzăm ediţii premieră ale unor emisiuni consacrate, iar în curând vom lansa programe noi", a adăugat Săftoiu.
Potrivit comunicatului, concedierea colectivă din SRTv a fost una dintre măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor televiziunii publice, restabilirea echilibrului financiar şi plata datoriilor acumulate. "Obiectivul administraţiei Televiziunii Române în urma concedierii colective a fost reducerea fondului de salarii al SRTv cu până la 30 de procente", se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, în privinţa angajaţilor disponibilizaţi, SRTv îşi va respecta obligaţiile de angajator, conform legii, în astfel de situaţii. "Salariile compensatorii vor fi plătite eşalonat. Cuantumul salariilor compensatorii este de aproximativ 2.750.000 de euro", se spune în comunicatul TVR.
O listă cu salariaţii TVR care sunt preavizaţi de la 1 februarie în vederea concedierii colective a fost publicată, pe 28 ianuarie, pe pagina de intranet a TVR. Lista cuprinde 627 de nume, între care se regăsesc Gianina Corondan, Elise Stan, Sanda Vişan, Irninis Miricioiu Rădulescu, Dan Radu, Adriana Titieni, Cezar Ion, Horia Romanescu, Constantin Trofin şi Tudor Călin Zarojanu.
TVR are în momentul de faţă o pierdere cumulată de circa 130.000.000 de euro, în timp ce datoriile fiscale acumulate de televiziunea publică la bugetul de stat sunt în cuantum de 65.000.000 de euro. Astfel, din luna februarie, TVR trebuie să plătească în fiecare lună la bugetul de stat în jur de 1.000.000 de euro, pentru a-şi achita datoriile, după cum a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX şi publicat în 25 ianuarie 2013 Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR.
Pe de altă parte, în comunicatul TVR se precizează că, sub imperativul termenelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 617/2012 privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de SRTv şi în OUG nr. 33/2012, Consiliul de Administraţie (CA) al TVR avea obligaţia de a pune în aplicare un program de redresare economică, cu măsuri organizatorice, restructurări economice şi de personal necesare funcţionării eficiente a SRTv, în vederea plăţii datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii.
Astfel, prin HCA nr. 110/2012, Consiliul de Administraţie al SRTv a adoptat Programul de redresare economică a Televiziunii Române. Pe 1 septembrie 2012, în baza Programului de redresare, Guvernul a aprobat Memorandumul referitor la eşalonarea datoriilor SRTv pe o perioadă de şapte ani.
Pe 21 decembrie 2012, ANAF a emis acordul de principiu privind eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale ale SRTv. Conform Memorandumului, din luna februarie 2013, TVR a început să achite datoriile fiscale, în cuantum de aproximativ 1 milion de euro/lună.
Prin Ordinul PDG nr. C/576/05.09.2012 a fost înfiinţată Comisia pentru reprezentarea SRTv în cadrul consultărilor cu partenerii de dialog social, parte a implementării Programului de redresare economică a SRTv. Comisia a susţinut interesele SRTv, conform celor cuprinse in programul de redresare economică a SRTv, iar rezultatele consultărilor au fost aprobate de CA în data de 28.09.2012.
Prin Ordinul PDG nr. C/592/11.09.2012 a fost aprobat Proiectul planului de restructurare de personal în cadrul SRTv, întocmit de Comisia înfiinţată prin ordin PDG nr. C/576/05.09.2012 şi care a făcut obiectul procedurii de consultare cu partenerii de dialog social.
Prin Ordinul PDG nr. C/661/02.10.2012 au fost înfiinţate comisiile de selecţie a personalului din SRTv în vederea stabilirii ordinii priorităţii la concediere (anulat prin adresa nr. 175/07.10.2012), iar prin HCA nr. 121/29.10.2012 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei salariaţilor Societăţii Române de Televiziune. Ulterior, prin Ordinul PDG nr. C/709/01.11.2012, au fost înfiinţate comisiile de selecţie a salariaţilor, comisia de soluţionare a contestaţiilor precum şi mandatul acesteia.
Procesul de restructurare a personalului din Televiziunea Română a început pe 5 noiembrie 2012, cu selecţia salariaţilor, pe criterii profesionale. La selecţie au participat toţi salariaţii SRTv, notificaţi în acest sens, cu excepţia situaţiilor prevăzute de legislaţia incidentă în materia concedierii colective. Selecţia a presupuns trei etape - depunerea unui memoriu de activitate, susţinerea unui test grilă şi a unui interviu - care, în punctajul final, au contat cu ponderi de 50, 20, respectiv 30%. La procesul de selecţie au participat 2.562 de salariaţi, din cei 2.784 de angajaţi notificaţi, adică un procent de 92%.
Pe 11 decembrie 2012 au fost anunţate rezultatele. Angajaţii au putut depune contestaţii conform regulamentului aplicabil, termenul de soluţionare fiind prelungit prin hotărâre a Consiliului de Administraţie, adoptată în şedinţa din 20 decembrie 2012.
Pe 17 ianuarie 2013 au fost afişate rezultatele finale ale procesului de selecţie, iar pe 23 ianuarie 2013 a avut loc o nouă rundă de consultare cu partenerii de dialog social.
În data de 1 februarie 2013 au fost emise preavizele de concediere, la 1 februarie 2013, noua organigramă a SRTV devenit operaţională, iar pe 1 martie 2013 au fost semnate deciziile individuale de concediere.
Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie 2012, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni.
Pe 10 august 2012, fostul CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.
TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august 2012, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie 2012, de la ora 23.59.
Pentru TVR Info, conducerea Televiziunii Române a găsit o soluţie. Astfel, Societatea Română de Televiziune a primit, pe 13 noiembrie 2012, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a transforma TVR Info în TVR News. Noua televiziune a început să emită din 15 noiembrie 2012 şi difuzează în mare parte programe ale Euronews, dar şi conţinut produs de Televiziunea Română.
În schimb, SRTv a informat Consiliul Naţional al Audiovizualului că renunţă la licenţa TVR Cultural, ca urmare a situaţiei financiare critice a televiziunii publice. Licenţa TVR Cultural a expirat pe 15 decembrie 2012.
Citește pe alephnews.ro: PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Gianina Corondan a refuzat să participe la selecţia angajaţilor TVR, în cunoştinţă de cauză
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Blake Lively a depus o plângere legală împotriva lui Justin Baldoni. Actorul este acuzat de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe