TVR va cumpăra drepturile de difuzare a meciurilor din opţiunea a şasea a Ligii 1

Publicat: 16 07. 2007, 17:02
Actualizat: 05 11. 2012, 16:04

Potrivit directorul general al Telesport, decizia de semnare a contractului a fost luată luni, în urma unei întâlniri cu Alexandru Sassu, preşedintele-director general interimar al SRTv, cu directorul financiar al SRTv şi cu un reprezentant juridic al postului public.

Directorul Telesport a mai spus că a ales să vândă opţiunea a şasea televiziunii publice deşi a avut "o ofertă şi mai bună", fără să precizeze din partea cărei televiziuni a venit această ofertă. Totuşi, el a declarat, în urmă cu aproximativ o lună, că a primit oferte de cumpărare pentru drepturi de difuzare din Liga 1 din partea TVRM şi a Sport Klub.