- Home
- Cultură-Media
- LOS ANGELES, (04.11.2013, 17:19)
- Madalina Cerban
Un blog din SUA a atras 791.000 de dolari în mai puţin de un an, din taxa de acces la conţinutul său
Blogul cu profil politic The Dish, coordonat de editorul şi bloggerul Andrew Sullivan, a atras venituri totale de 791.000 de dolari, în mai puţin de un an, din taxele de acces pentru consultarea nelimitată a conţinutul postat pe acest site.
Urmărește
99 afișări
Un blog din SUA a atras 791.000 de dolari în mai puţin de un an, din taxa de acces la conţinutul său (Imagine: dish.andrewsullivan.com)
La zece luni după ce a devenit blog independent, The Dish a reuşit să atragă venituri totale de 791.000 de dolari din taxele percepute pentru accesul la conţinuturile sale, informează gigaom.com. Ţinta financiară pentru întregul an este de 900.000 de dolari.
Andrew Sullivan - care a introdus în luna ianuarie un sistem de taxare a conţinutului publicat pe The Dish, renunţând la publicitate şi sprijinul unor corporaţii - a sperat atunci că va atrage 900.000 de dolari din taxarea accesului nelimitat la conţinutul postat pe acest blog, această sumă fiind suficientă pentru a menţine site-ul funcţional în acest an.
"Am strâns 791.000 de dolari în zece luni. Mai avem două luni să strângem încă 110.000 de dolari. Este o ţintă dificil de atins, pentru că, începând din martie, valoarea medie a veniturilor lunare atrase a fost de 18.000 de dolari", a scris Andrew Sullivan pe blogul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
El a precizat că o ţintă optimistă a veniturilor pe care le-ar putea înregistra în acest an The Dish este 830.000 de dolari.
Andrew Sullivan consideră că rezultatul financiar atras în acest an de The Dish "nu este rău şi nici fatal" pentru funcţionarea blogului în continuare. El precizează însă că nu primeşte niciun salariu şi nu va avea niciun profit în acest an din blogul său. "Dar nu renunţăm - şi încă vrem să ne atingem ţinta", a spus Andrew Sullivan.
The Dish are 30.880 de abonaţi, care plătesc 19,99 dolari pe an, respectiv 1,99 de dolari pe lună pentru a avea acces nelimitat la conţinutul postat pe acest blog.
The Daily Dish a fost lansat în vara anului 2000 de Andrew Sullivan, fiind unul din primele bloguri cu profil politic la nivel internaţional. Andrew Sullivan a scris singur pe acest blog timp de şase ani, fără a avea vreun profit din acesta. În 2006, The Daily Dish a devenit blog afiliat Time.com, iar ulterior The Atlantic.com, moment în care echipa blogului a fost extinsă, iar conţinutul diversificat.
În 2011, Andrew Sullivan a plecat de la Atlantic la Daily Beast, moment în care blogul său a pierdut calificativul "Daily" şi a devenit un site de ştiri şi opinii, care difuza informaţii 24 de ore pe zi.
Din februarie 2013, blogul a fost preluat de nou înfiinţata companie Dish Publishing LLC, devenind independent de marile platforme de media şi numărându-se printre primele bloguri care au solicitat sprijinul financiar al cititorilor.
În prezent, The Dish are, în medie, 1,2 milioane de vizitatori unici şi în jur de 8 milioane de pagini vizitate, în fiecare lună, de către cititori din toată lumea.
The Dish acoperă orice subiect considerat interesant de Andrew Sullivan, de echipa sa (formată din nouă persoane) şi de cititorii blogului - de la politică, religie şi cultură pop, până la arte, film, poezie, filosofie etc.
Andrew Michael Sullivan (născut în 10 august 1963) este un scriitor, editor, blogger, orator şi comentator al politicii din SUA. Născut şi crescut în Marea Britanie, Andrew Sullivan trăieşte în SUA din 1984.
De asemenea, Andrew Sullivan este un susţinător al căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi una din persoanele care au vorbit deschis despre orientarea sexuală.
Andrew Sullivan este autorul celebrului material apărut în revista Newsweek în mai 2012, care îl prezenta pe preşedintele american Barack Obama drept "Primul Preşedinte Gay".
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe