- Home
- Cultură-Media
- WASHINGTON, (04.04.2011, 17:11)
Un celebru tablou de Gauguin, "atacat" de o femeie din Statele Unite
Unul dintre cele mai renumite tablouri ale pictorului francez Paul Gauguin a fost "atacat" săptămâna trecută de o vizitatoare a muzeului National Gallery din Washington, unde era expus, fără a fi însă avariat, a anunţat publicaţia Washington Post, duminică, citată de AFP.
Urmărește
48 afișări
Deborah Ziska, purtătoarea de cuvânt de la National Gallery din Washington, a spus că celebra pânză "Deux Tahitiennes", pictată în 1899, de o valoare inestimabilă, nu a avut de suferit de pe urma "atacului" de vineri, însă o examinare atentă a tabloului va avea loc în cursul zilei de luni.
Potrivit Washington Post, vizitatoarea a început dintr-o dată să lovească acest tablou - în care două femei sunt prezentate din faţă, stând în picioare, cu sânii goi şi purtând ofrande de flori şi fructe - şi a încercat apoi să îl ia de pe suportul pe care era expus.
Femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost imediat imobilizată şi arestată de agenţii de pază ai muzeului şi a fost acuzată de tentativă de furt şi distrugere a proprietăţii private. Ea a fost prezentată unui judecător, sâmbătă.
Incidentul a fost "înfricoşător pentru toate persoanele prezente", a povestit Ellen Goldstein, o turistă care vizita în acel moment National Gallery din Washington.
Renumitul tablou a fost împrumutat de la Metropolitan Museum of Art din New York pentru a fi inclus într-o expoziţie dedicată lui Paul Gauguin, inaugurată în luna februarie.
Tabloul "Deux Tahitiennes" a fost terminat în anul 1899, când acest artist postimpresionist francez locuia în Tahiti, fiind una dintre ultimele lucrări ale sale.
Întreaga viaţă a lui Paul Gauguin a fost o aventură şi o căutare a culorii. A copilărit în Peru, iar de la vârsta de 17 ani a străbătut mările, din America de Sud până în India, regiuni ale luminii şi culorii. În Franţa descoperă pictura, vizitează muzee şi expoziţii, cumpără tablouri, cunoaşte renumiţi artişti impresionişi şi se împrieteneşte cu Vincent Van Gogh. Dar adevăratele culori îl cheamă mereu către alte tărâmuri. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, Paul Gauguin a creat opere extraordinare, în care a redat cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe