Potrivit acesteia, aproximativ 110 actori au semnat actul de adeziune, vineri, în cadrul unei adunări la care au participat circa „90%” din membrii sindicatului. „Este o formă de solidarizare cu profesorii şi cu bugetarii”, a explicat Ilinca Goia, adăugând că artiştilor li s-au alăturat, de asemenea, membri ai personalului administrativ şi tehnic.
Actriţa a mai caracterizat adeziunea artiştilor şi a personalului tehnic din TNB ca fiind „un gest de decenţă şi de igienă socială”. „Noi suntem actorii tineri care suntem generaţia de sacrificiu a acestei ţări, care nu am avut privilegii deosebite”, a explicat Ilinca Goia, adăugând că scrisoarea de adeziune a mai fost semnată, printre alţii, de colegii săi Monica Davidescu, Silviu Biriş şi Medeea Marinescu. „Ne simţim vizaţi şi noi la fel ca profesorii şi doctorii”, a spus actriţa, adăugând că, după părerea sa, măsurile propuse de guvern nu vor scoate România din criză.
Peste 400.000 de angajaţi din învăţământ şi administraţie publică vor intra de luni în grevă generală pe termen nedeterminat, iar acestora li se vor alătura într-o grevă de solidaritate şi alţi angajaţi din sănătate, transporturi, penitenciare şi sectorul privat.
Potrivit sindicaliştilor, cel puţin un milion de angajaţi vor intra în grevă pe 31 mai şi 1 iunie.