Un jurnalist ucrainean care lucra pentru CNN, răpit de către separatişti, a fost eliberat

Postul american CNN a anunţat că Anton Skiba, un jurnalist ucrainean care lucra pentru post şi care era reţinut de mai multe zile de către separatişti proruşi în estul Ucrainei, a fost eliberat.

Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Un jurnalist ucrainean care lucra pentru CNN, răpit de către separatişti, a fost eliberat

Un jurnalist ucrainean care lucra pentru CNN, răpit de către separatişti, a fost eliberat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Un jurnalist ucrainean răpit marţi de către separatişti proruşi în timp ce lucra ca freelancer pentru CNN a fost eliberat", a anunţat postul sâmbătă pe site.

Anton Skiba a sunat sâmbătă la CNN pentru a confirma că a fost eliberat şi că este bine, adaugă postul, precizând că a primit şi confirmarea vizuală de la două surse, aflate pe teren la Doneţk, potrivit cărora jurnalistul este bine şi liber.

Jurnalistul freelancer, care lucra cu o echipă CNN în acoperirea conflictului în regiune, a fost răpit marţi de căttre persoane înarmate din "republica" de la Doneţk.

Postul a anunţat joi că nu a comunicat incidentul de la început, sperând să obţină eliberarea reporterului, dar, după ce eforturile depuse au eşuat, CNN a decis să anunţe în mod public captuarea lui Skiba şi să ceară în mod oficial eliberarea acestuia.

Departamentul de Stat american a condamnat răpirea şi a cerut eliberarea imediată a jurnalistului.

Confruntările dintre loialişti şi rebeli proruşi s-au intensificat în ultimele zile în Ucraina. Moscova este acuzată că furnizează armament rebelilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici