La evenimentul care a marcat deschiderea Festivalului DaKINO au participat, printre alţii, actorii Vlad Ivanov şi Dorian Boguţă, regizorul Stere Gulea, dar şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, primăria fiind unul dintre partenerii evenimentului.
„La 23 de ani, e aproape imposibil de procesat faptul că, de 23 de ani, un festival început atât de mic să existe. Faptul că are 23 de ani este mai important decât mărimea lui”, a spus Dan Chişu, miercuri seară, în deschiderea Festivalului de Film DaKINO, care a avut loc la CinemaPRO din Bucureşti.
De asemenea, Chişu a rememorat ediţia a zecea a Festivalului DaKINO, atunci când Sala Palatului a devenit neîncăpătoare la proiecţia lungmetrajului „Pisica albă, pisica neagră”, de Emir Kusturica, apreciind că tradiţia de a aduce lume multă şi filme bune există în ceea ce priveşte evenimentul.
„Nu mă aşteptam să ajungem la 23 de ediţii şi doresc să mărturisesc că nu am rămas decât fondatorul acestui festival, în ultimii trei ani, altcineva s-a ocupat de el”, a mai spus Dan Chişu, apreciind că tot meritul îi aparţine Mirunei Berescu.
Pe de altă parte, Dan Chişu a precizat că majoritatea regizorilor care au format „noul val” al filmului românesc au obţinut primele premii la DaKINO. „Anul trecut, la Cluj, la lansarea DVD-ului «Marfa şi banii», Cristi Puiu şi-a adus aminte că, într-una din serile de la DaKINO, am prezentat într-o formă de nevizionat «Marfa şi banii», iar, pentru că preşedinta Festivalului de la Cannes l-a văzut, aşa a început drumul ‘noului val’, pentru că a fost selecţionat în acea seară la DaKINO”, a afirmat Dan Chişu.
El a mai precizat că aproape toate scurtmetrajele realizate de regizorii români în perioada anilor 2000 veneau la DaKINO, „pentru că nu exista până acum 13 ani alt festival”. „Asta era motivaţia, nu pentru că eram noi cei mai buni, eram singurii”, a completat Dan Chişu.
Lungmetrajul „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, prezentat în premieră mondială în deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a fost cel care a inaugurat, miercuri seară, cea de-a 23-a ediţie a Festivalului DaKINO.
În acest context, criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat că regizorul Wes Anderson ar fi vrut să fie la Bucureşti, dar a fost imposibil, acesta filmând la New York o nouă producţie. „A promis că la următorul festival va fi aici şi că s-a gândit la România atunci când a făcut acest film, pentru că ştia cât de bune sunt echipele de filmare de aici”, a spus aceasta.
Festivalul aduce pe marile ecrane şi lungmetrajul „Snowpiercer”, în care actorul român Vlad Ivanov joacă alături de mari nume ale cinematografiei, precum Ed Haris, pelicula urmând să fie proiectată la evenimentul de închidere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului DaKINO, sâmbătă, la CinemaPRO.
DaKINO se desfăşoară de miercuri până sâmbătă, proiecţiile din festival având loc la Hollywood Multiplex Bucureşti Mall.
Cea de-a 23-a ediţie a festivalului este organizată de Fundaţia DaKINO şi Asociaţia FAMart, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Primăriei sectorului 3.