Un sindicat din TVR protestează faţă de decizia lui Lăzescu de a o păstra ca angajat pe Culcer

Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV protestează, într-o scrisoare deschisă, faţă de decizia conducerii Televiziunii Române de a o păstra ca angajat pe jurnalista Rodica Culcer, "deşi atât vârsta legală de pensionare, cât şi limita contractului cu TVR au fost depăşite".

Urmărește
8 afișări

În scrisoarea deschisă, remisă MEDIAFAX, se spune că Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV (SPUSTV) "a aflat cu surprindere" de decizia lui Alexandru Lăzescu de a păstra calitatea de angajat a jurnalistei Rodica Culcer, "deşi atât vârsta legală de pensionare, cât şi limita contractului cu TVR au fost depăşite pe 30 mai, respectiv 30 iunie anul curent".

"Lăsând la o parte legalitatea îndoielnică a unei astfel de hotărâri, ne permitem unele consideraţii de ordin moral asupra acestei decizii, care se constituie din start într-un afront la adresa salariaţilor pe care îi reprezentăm, cât şi la adresa opiniei publice: în condiţiile crizei economice, când instituţia noastră se confruntă cu serioase probleme financiare şi încercăm pe toate căile să reducem cheltuielile, dvs. aprobaţi cumularea cu pensia a unui salariu deloc mic (ambele plătite din bani publici). Pentru care merite beneficiază această persoană de un astfel de tratament preferenţial? De când ocuparea unui post în TVR se obţine printr-o cerere pe care o aprobă conducerea instituţiei? Noi ştiam că pentru orice post (dacă este liber) trebuie organizat un concurs. Vă rugăm să ne anunţaţi şi pe noi dacă s-au schimbat aceste prevederi", se spune în scrisoarea deschisă semnată de Sorin Rada, preşedintele SPUSTV.

Totodată, SPUSTV consideră că "practic este vorba de ocuparea ilegală, abuzivă a unui post de conducere, pentru că, de pe acest «post de execuţie», doamna Rodica Culcer va îndeplini «prin delegare, atribuţiile de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport» şi astfel va continua să ocupe un loc în Comitetul Director al SRTV".

"În plus, respectivei doamne i s-a permis să angajeze, mai mult sau mai puţin pe uşa din dos, prin pseudoconcursuri, persoane care au fie calitatea de a gândi la fel ca dumneaei, într-o singură direcţie, prin ignorarea deontologiei profesionale, fie îi îndeplinesc comenzile orbeşte. Fondul de salarii din SRTV s-a majorat astfel cu peste un milion de euro anual şi să nu creadă cineva că aceşti bani au fost împărţiţi tuturor salariaţilor care muncesc cinstit, pe baza calităţii şi cantităţii activităţilor prestate! Aceşti bani se duc doar spre persoanele agreate de doamna Rodica Culcer", se mai spune în scrisoarea deschisă.

Sindicatul mai precizează că această acţiune a lui Alexandru Lăzescu "aruncă în aer şi cea mai mică urmă de încredere pe care salariaţii o mai aveau, probabil, în actuala conducere". "SPUSTV se întreabă foarte serios dacă sunteţi de buna credinţă sau doar un fidel executant al ordinelor venite dintr-o anumită zonă politică?", spune SPUSTV.

Totodată, în scrisoarea deschisă se precizează că, "în aşteptarea unui răspuns rapid, coerent şi argumentat" de la Alexandru Lăzescu, "conducerea SPUSTV protestează şi îşi rezervă dreptul de a acţiona prin toate mijloacele legale care îi stau la dispoziţie pentru reinstaurarea în SRTV a stării de normalitate".

De cealaltă parte, contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii TVR au declarat, miercuri, că Rodica Culcer a fost reangajată, cu respectarea legislaţiei în vigoare, pe un post de realizator, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile directorului Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, până la ocuparea prin concurs a acestui post.

"Decizia luată a avut la bază interesul instituţiei, având în vedere faptul că la nivelul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport există mai multe proiecte în curs, unele propuse şi începute de doamna Rodica Culcer, care vor fi finalizate în perioada următoare", au mai spus reprezentanţii TVR.

Aceştia au precizat că "reangajarea s-a făcut în temeiul articolul 83 litera g din Codul Muncii şi nu este deloc un caz singular pentru TVR". "Au existat şi alte situaţii în care, în interesul instituţiei, profesionişti de valoare au fost menţinuţi în funcţie pentru o perioadă după pensionare. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că politica de angajări este un atribut al managementului, singura condiţie fiind respectarea cadrului legal", au mai afirmat reprezentanţii TVR.

Rodica Culcer a depus, pe 29 iunie, o cerere de reangajare prin cumul cu pensia, care i-a fost aprobată de conducerea TVR, iar de la 1 iulie ea a fost reîncadrată pe un post de execuţie, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile de director al Ştirilor TVR, până la ocuparea prin concurs a acestui post.

Rodica Culcer a împlinit vârsta legală de pensionare pe 30 mai 2011, iar contractul acesteia cu TVR a fost valabil până la 30 iunie.

La momentul respectiv, întrebaţi de MEDIAFAX care va fi situaţia Rodicăi Culcer în cadrul TVR după 30 iunie, reprezentanţii Televiziunii Publice au răspuns: "În conformitate cu legislaţia muncii în vigoare, orice persoană care îndeplineşte condiţiile de pensionare poate solicita reangajarea prin cumul cu pensia. Este atributul angajatorului să decidă asupra aprobării unei asemenea cereri".

Astfel, "în data de 29 iunie, Rodica Culcer a depus o cerere de reangajare prin cumul cu pensia, care i-a fost aprobată". Prin urmare, "din 1 iulie, ea (Rodica Culcer, n.r.) va fi reîncadrată pe un post de execuţie, îndeplinind, prin delegare, atribuţiile de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, până la ocuparea prin concurs a acestui post", au mai spus atunci reprezentanţii TVR.

Rodica Culcer conduce Ştirile TVR din 2005. În mod concret, Rodica Culcer a fost desemnată câştigătoare a concursului organizat în august 2005 de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director la Ştirile TVR. Postul de director al Ştirilor TVR a fost scos la concurs în 18 iulie 2005, după ce rămăsese vacant ca urmare a demisiei lui Lucian Sârb.

Rodica Culcer, în vârstă de 59 de ani, a fost director general la Radio Total, director al Departamentului de Ştiri la Europa FM şi a lucrat aproape nouă ani la postul BBC. Între anii 2002 şi 2003, a realizat la TVR emisiunea săptămânală de analiză şi dezbatere "Ultima ediţie".

Din 13 ianuarie 2011, Rodica Culcer moderează şi emisiunea "Judecă tu!", o dezbatere săptămânală transmisă în direct de TVR 1 joi, de la ora 21.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici