Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine, interzis de la difuzare de către CNA

Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine a fost interzis de la difuzarea pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată joi de CNA, care a considerat că acest clip încalcă legislaţia audiovizualului.

Urmărește
1500 afișări
Imaginea articolului Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine, interzis de la difuzare de către CNA

Un spot publicitar pentru apa de gură Listerine, interzis de la difuzare de către CNA (Imagine: Ovidiu Micsik/ Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, un spot publicitar pentru apa de gură Listerine care a fost difuzat pe Antena 1, Kanal D, Prima TV şi Antena 3.

CNA a primit o reclamaţie în urma difuzării acestui spot, potrivit căreia clipul "induce în eroare" telespectatorii, întrucât în el se regăsesc informaţii contradictorii cu privire la procentul bacteriilor distruse de persoanele care folosesc Listerine.

Potrivit monitorizării CNA, în spot se spune o dată că Listerine "distruge până la 99% din bacteriile rămase în urma periajului", iar altă dată că "distruge 99,9% din bacterii".

Florin Gabrea, membru al CNA, a fost de părere că nu este cuantificabilă cantitatea de bacterii rămase în gură la un anumit moment astfel încât să îţi poţi da seama ce înseamnă 99%.

Astfel, membrii CNA au considerat că spotul Listerine încalcă legislaţia audiovizualului, respectiv articolul 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale".

În acest caz, CNA a decis să aplice o decizie de intrare în legalitate, fapt care înseamnă că spotul publicitar pentru apa de gură Listerine nu mai poate fi difuzat până când nu va fi modificat astfel încât să respecte legislaţia audiovizualului.

Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu şi Radu Călin Cristea) şi două "împotrivă" (Cristina Trepcea şi Valentin Jucan).

Pe de altă parte, tot în şedinţa de joi, CNA a decis, cu unanimitate de voturi, să someze public televiziunile Etno TV şi Neptun TV pentru difuzarea unui spot publicitar pentru produsul Bicorsan.

În acest spot se spune că Bircosan este un "produs natural", cu ajutorul căruia "nu vom mai avea nevoie de tratament alopat în următoarele afecţiuni: tumori de tot felul, diabet, ateroscleroză, scleroză multiplă în plăgi etc."

În acest caz, CNA a considerat că spotul pentru produsul Bircosan încalcă articolul 126, alineatul 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping în care personal medical sau farmacişti recomandă ori avizează produse alimentare destinate minorilor, produse şi tratamente medicale sau suplimente alimentare", articolul 128, literele d şi f din Cod - "Este interzisă menţionarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum: d) cancer şi alte boli tumorale; f) diabet şi alte boli metabolice".

De asemenea, spotul a încălcat articolul 130 din Cod, potrivit căruia "(1) Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping la produse şi tratamente naturiste, care, după caz, nu sunt însoţite de avertizarea, sonoră şi scrisă: a) „Produs neatestat medical”; b) „Metodă neatestată medical”. (2) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele homeopate trebuie să includă în mod obligatoriu avertizarea: „Acesta este un produs homeopat. Citiţi cu atenţie prospectul/informaţiile de pe ambalaj.” (3) Durata avertizării menţionate la alin. (1), respectiv alin. (2), va fi de minimum 3 secunde şi aceasta va fi difuzată la sfârşitul spotului publicitar; pe posturile de televiziune avertizarea va fi prezentată atât sonor, cât şi vizual. (4) În cazul reminderului, textul precizat la alin. (2) va fi prezentat pe parcursul difuzării spotului publicitar, în condiţii care să asigure o percepţie clară a mesajului, conform dispoziţiilor art. 94".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici