Un tablou pictat de austriacul Egon Schiele, vândut la preţul record de 40 de milioane de dolari

Un tablou realizat de pictorul austriac Egon Schiele în 1914 a fost vândut, miercuri, pentru 40 de milioane de dolari, sumă care a depăşit de aproape două ori precedentul record stabilit de o lucrare a acestui artist, a anunţat casa Sotheby's, informează AFP.

Urmărește
174 afișări

Tabloul "Häuser mit bunter Wäsche (Vorstadt II)" (Casa cu rufe, periferie II) a fost pus în vânzare de Muzeul Leopold din Viena.

Muzeul vienez a vândut acest tablou pentru a putea să plătească suma de 19 milioane de dolari necesară pentru a păstra o altă operă a lui Schiele, "Portretul lui Wally" (amanta pictorului, n.r.), în urma unei dispute în justiţie ce a durat 12 ani. Portretul a fost furat în perioada nazistă dintr-o galerie de artă din Viena, al cărei proprietar era evreu.

Tabloul vândut miercuri, realizat atunci când artistul se afla la apogeul carierei sale - Egon Schiele a murit tânăr, la 28 de ani, în 1918 -, este unul dintre rarele peisaje urbane pictate de Schiele, care a realizat mai mult nuduri şi portrete.

Egon Schiele s-a inspirat pentru această pânză din arhitectura oraşului Krumau, din sudul Boemiei, unde s-a născut mama lui şi unde Schiele şi amanta lui Valerie (Wally) s-au refugiat în 1911 pentru a evada din ambianţa "sufocantă", în opinia lor, din Viena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici