Google marchează împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Gustav Klimt, prin reproducerea lucrării „Sărutul”, în locul logo-ului obişnuit al motorului de căutare, care apare pe fundal în tablou.
Născut pe 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei, Gustav Klimt a fost un pictor simbolist şi decorator austriac, lider al avangardei vieneze şi unul din fondatorii Secesiunii. Arta lui a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluţii din istoria artei. A murit pe 6 februarie 1918.
Alături de „Sărutul”, „Judith şi Holofern”, Portretul Adelei Bloch-Bauer” şi „Danae” se numără printre cele mai cunoscute lucrări ale artistului, devenit un simbol al Vienei.
Cel mai cunoscut tablou al său este „Sărutul”, care reflectă fascinaţia pictorului pentru erotism, într-o perioadă în care un alt austriac, Sigmund Freud, plasa sexualitatea în sfera publică cu lucrările sale.
Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.