Mumia faraonului Amenhotep I, care a domnit între 1525 şi 1504 î.Hr., a fost găsită într-un sit din Deir el-Bahari în urmă cu 140 de ani.
Dar arheologii s-au abţinut să-l desfacă bandajele pentru a păstra intactă frumoasa sa mască.
Scanările tomografiei computerizate au dezvăluit acum informaţii necunoscute anterior despre faraon şi înmormântarea lui.
„Am putut să vedem chipul regelui care a fost înfăşurat de mai bine de 3.000 de ani”, a declarat pentru BBC dr. Sahar Saleem, profesor de radiologie de la Facultatea de Medicină a Universităţii Cairo.
Ea a spus că primul lucru care a frapat-o a fost că trăsăturile chipului lui Amenhotep I semănau cu cele ale tatălui său Ahmose I, primul faraon al dinastiei a XVIII-a a Egiptului antic, având aceeaşi bărbie îngustă, nasul mic şi îngust, părul creţ şi dinţii de sus uşor proeminenţi.
Cercetătorii au mai stabilit că Amenhotep I avea aproximativ 169 cm înălţime şi vârsta de 35 de ani când a murit.
Dr. Saleem a spus că el era într-o stare fizică foarte bună şi sănătos la momentul morţii sale, fără semne de răni. A sugerat că a murit ca urmare a unei infecţii sau a unui virus.
Cercetătorii au reuşit să obţină informaţii despre mumificarea şi înmormântarea lui Amenhotep I, inclusiv despre faptul că el a fost primul faraon care a avut antebraţele încrucişate pe piept şi că, în mod neobişnuit, creierul nu i-a fost îndepărtat.