„Ziarul va fi condus, ca şi la Gardianul, de un colegiu editorial format din mine (Alexu Racoviceanu, n.r.), Lidia Popeangă-Mitchevici şi Val Vâlcu. Ceea ce ne dorim e să acordăm o mai mare putere şefilor de deptartamente, astfel că toate deciizile vor fi luate în şedinţe de redacţie”, a declarat Racoviceanu pentru MEDIAFAX.
De asemenea, acesta a spus că ziarul va avea 50 – 55 de angajaţi, în prezent fiind deja angajaţi 35 – 40.
„Nişa de cititori de print a devenit atât de mică încât a o departaja dincolo de împărţirea clasică e o greşeală. Ceea ce până anul trecut numeam ziar generalist cuprinde ce cuprindeau vechile nişte. Cred că există trei mari nişte: sport, tabloid şi celelalte”, a spus Racoviceanu, întrebat ce profil va avea noua publicaţie. El a subliniat că probabil va exista uin accent mai mare pe investigaţii.
Ziarul Puterea va fi tipărit în 16 pagini full color, în 25.000 de exemplare. Întrebat de preţ, Racoviceanu a precizat că acesta va fi de „sub un leu”. Ziarul este tipărit la tipografia Ringier.
Fostul preşedinte URSS Mihail Gorbaciov vine, pe 14 aprilie, la Bucureşti, la lansarea ziarului Puterea, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Thiess, managerul proiectului, despre care a precizat că nu are „absolut nicio legătură cu trustul Realitatea-Caţavencu”.