Unul dintre strămoşii îndepărtaţi ai reginei Elizabeth a II-a a fost vikingul Rollo

În anul 43, Anglia de azi a fost cucerită de romani. Din 410, anglo-saxonii s-au stabilit în Anglia, creându-se Casa de Wessex. După două secole de năvăliri vikinge, în 1066, Anglia a intrat în posedia Casei de Normandia, care este de origine franco-daneză, şi a rămas la putere până în secolul XV. Între secolele XV şi XVIII, a fost rândul vecinilor galezi şi scoţieni să aibă un cuvânt de spus. Dar în epoca modernă, începând din anii 1700, Casa Regală Britanică, deşi este vorbitoare de limbă engleză, este mai degrabă una germana din punct de vedere genetic. 

Originile anglo-saxone - crearea Casei de Wessex 

Potrivit Cronicii anglo-saxone, Cerdic, a debarcat în Hampshirem în anul 495, alături de fiul său Cynric. El a pus bazele unei dinastii - Casa de Wessex (cunoscută de asemenea sub numele de Casa Cerdic). 

Alfred cel Mare, după ce a urcat pe tron în 871, a luptat împotriva invadatorilor vikingi şi a obţinut o victorie decisivă în bătălia de la Edington din 878 şi a încheiat un acord cu vikingii, împărţind Anglia între teritoriul anglo-saxon şi Danelaw, teritoriul condus de vikingi.

În 886, Alfred a fost încoronat ca „regele englezilor”după ce a reocupat Londra de la vikingi.  

În 1016, Canut cel Mare, regele Danemarcei şi Norvegiei, a ocupat Anglia şi a domnit ca rege al englezilor până la moartea sa din 1035.

Unul dintre nepoţii săi, Edward Confesorul (sau Mărturisitorul), a restaurat Casa de Wessex la conducere. 

Când Edward a murit în 1066, a fost succedat de fratele soţiei sale, Harold Godwinson , care a fost învins şi ucis în bătălia de la Hastings din acelaşi an, de către normanzii conduşi de William Cuceritorul. 

Alfred cel Mare, rege anglo-saxon al Angliei (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile normande - de la Rollo vikingul la William Cuceritorul 

Rollo a fost un viking din Danemarca de azi care a condus o armată de prăduitori cu care a invadat Franţa şi a asediat cetatea Chartres în 911.

Dar regele franc, Carol cel Simplu al Franţei de Vest, i-a acordat terenuri între gura Senei şi ceea ce este acum Rouen.

În schimb, Rollo trebuia să fie de acord să pună capăt jafurilor, jurându-i loialitate, convertire religioasă la creştinism şi un angajament de a apăra estuarul Senei de alţi invadatori vikingi. 

Rollo s-a căsătorit cu Gisela, o prinţesă francă şi fiica lui Carol cel Simplu, urmaş îndepărtat al împăratului Imperiului Carolingian, Carol cel Mare. 

Rollo a devenit ducele regiunii Normandiei până în 928. El a fost succedat de fiul său, William Longsword. Vikingii lui Rollo s-au amestecat cu populaţia indigenă francă şi galo-romană, devenind cunoscuţi ca „Normanzii”.  

Unul dintre strănepoţii lui Rollo, William Bastardul, fiul ducelui necăsătorit Robert I al Normandiei şi al amantei sale Herleva, a primit făgăduinţa regelui Edward Mărturisitorul, ce nu avea urmaşi, de a-l urma la tron. Harold Godwinson, fratele soţiei regelui, i-a jurat loialitate lui William.

Dar după moartea lui Edward, Harold a uzurpat tronul şi a devenit astfel ultimul rege al englezilor din Casa de Wessex, şi de asemenea, ultimul monarh anglo-saxon. 

William, aflând vestea, s-a înfuriat şi a construit o mare flotă cu care a invadat Anglia în septembrie 1066.

El l-a învins şi l-a ucis pe Harold în bătălia de la Hastings pe 14 octombrie 1066.

William I Cuceritorul  a fost încoronat ca primul rege normand în ziua de Crăciun, la Londra, şi a pus bazele dinastiei Casa de Normandia, care a condus insulele britanice până în anul 1135. 

William Cuceritorul, rege normand al Angliei (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile franceze - când regii de la curte vorbeau franceza 

Henric I nu a lăsat moştenitori bărbaţi legitim şi a numit-o moştenitoare pe fiica sa cea mai mare, Matilda (contesa de Anjou prin cea de-a doua căsătorie cu Geoffrey Plantagenet, contele de Anjou). Înainte de a o numi pe Matilda drept moştenitor, el fusese în negocieri pentru a-l numi pe nepotul său, Ştefan de Blois, drept moştenitor. Când Henric a murit, Ştefan a călătorit în Anglia şi, într-o lovitură de stat, s-a încoronat în locul Matildei. Perioada care a urmat este cunoscută sub numele de Anarhia, deoarece taberele s-au luptat într-un război deschis timp de două decenii. 

Regele Ştefan a ajuns la o înţelegere cu Matilda în noiembrie 1153, odată cu semnarea Tratatului de la Wallingford , în care Ştefan îl recunoştea pe Henric, fiul Matildei şi al celui de-al doilea soţ al ei Geoffrey Plantagenet, contele de Anjou, drept moştenitor desemnat. Casa regală descendentă din Matilda şi Geoffrey este cunoscută pe scară largă sub două nume, Casa Anjou (sau Casa Plantagenet). 

Angevini (din termenul francez care înseamnă „din Anjou”) au stăpânit peste Imperiul Angevin (Imperiul Anglo-Francez) între secolele al XII-lea şi al XIII-lea, o zonă care se întindea de la Pirinei până în Irlanda. Ei nu au considerat Anglia drept casa lor principală până când majoritatea domeniilor lor continentale au fost pierdute de regele Ioan fără de Ţară.

Casa de Plantagenet a rămas la putere până în anul 1399, după care a început războiul îndelungat dintre două ramuri ai Plantageneţilor -  Casele de York şi Lancaster. 

Ca o adăugare, regii Henric al II-lea, Richard Inimă de Leu, Ioan Fără de Ţară sau Edward I Picioare Lungi erau vorbitori de limbă franceză. 

Faimosul rege cruciat, Richard Inimă de Leu, era fiul regelui Henric al II-lea şi al Eleanor de Aquitania, a fost francez genetic vorbind. N-a vorbit niciodată limba engleză, ci doar limba franceză. El era cunoscut drept Richard Cœur de Lion. 

Tatăl său, Henric al II-lea, era fiul lui Geoffrey Plantagenet, a fost conte francez de Anjou şi fiul lui Fulk, regele francez al Ierusalimului. 

Anglo-saxonii, care au ajuns o populaţie marginalizată la munca de jos, erau consideraţi primitivi şi inferiori pentru că vorbeau engleza, în vreme ce nobilii şi regii normanzii plantageneţi se considerau superiori fiindcă vorbeau limba franceză. 

Engleza a devenit limbă de curte regală  după 1399, când Henric al IV-lea a fost primul rege al Angliei pentru care engleza a fost limba sa preferată.

Prin porunca sa regală din 1362, toate pledoariile din curţile de judecată şi majoritatea discuţiilor din Camera Comunelor trebuiau să se desfăşoare în limba engleză.

Şi aşa a început engleza să devină câteva secole mai târziu limbă de circulaţie internaţională. 

 Richard I Inimă de Leu al Angliei, rege cruciat şi vorbitor de limbă franceză  (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile galeze - Războiul Rozelor, încheiat de galezi 

Casa Tudor a fost o casă regală de origine galeză, care a deţinut tronul englez din 1485 până în 1603. 

În 1485, Războiul Rozelor (conflictul dintre casele de York şi Lancaster) s-a încheiat în bătălia de la Bosworth Field, când Casa de Tudor, care a moştenit pretenţia casei de Lancaster la tronul Angliei, a învins forţele Casei de York. 

Membrii framiliei din Casa de Tudor descindeau din Tudorii din Penmynydd şi Catherine din Franţa. 

Monarhii Tudor au condus Regatul Angliei şi tărâmurile sale, inclusiv Ţara Galilor şi Irlanda  timp de 118 ani cu cinci monarhi: Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, Eduard al VI-lea,  Maria I şi Elisabeta I.  

Henric al VIII-lea a pus bazele Bisericii Anglicane, scoţând Anglia definitiv de sub controlul Papalităţii de la Roma. 

Henric al VII-lea şi Henric al VIII-lea, regi de origine galeză (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile scoţiene - când un scoţian a devenit rege pentru că Elisabeta I nu a avut urmaşi 

După moartea reginei Elisabetei I în 1603, care nu avea urmaşi, vărul ei primar, regele James al VI-lea al Scoţiei , a urcat la tronul Angliei sub numele de James I. Casa de Stuart a venit la putere. 

În 1604, a adoptat titlul de Rege al Marii Britanii. Cu toate acestea, cele două parlamente au rămas separate până la Actul de Unire din 1707.

Între 1649 şi 1660, după ce regele Charles I de Stuart a fost răsturnat de la tron şi a sfârşit decapitat, Anglia a devenit republică, fiind condusă direct de Parlament, Consiliul de Stat Englez acţionând ca putere executivă într-o perioadă cunoscută sub numele de Commonwealth-ul Angliei.

După o lovitură de stat din 1653, Oliver Cromwell a preluat cu forţa controlul Angliei de la Parlament. A dizolvat Parlamentul în fruntea unei forţe militare, iar Anglia a intrat în perioada Protectoratului, sub controlul direct al lui Cromwell, cu titlul de Lord Protector.

După restaurarea Monarhiei, Anglia a intrat sub stăpânirea lui Charles al II-lea. 

Regii scoţieni ai Angliei - James I şi Charles I (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile olandeze  - când un rege olandez şi o regină scoţiană au domnit împreună 

În 1689, Maria a II-a a Angliei de Stuart şi William de Orania, rege al Ţărilor de Jos, s-au căsătorit şi au domnit împreună, ca regină scoţiană şi rege olandez. 

Un rege olandez şi o regină scoţiană (FOTO:Wikipedia Commons)

Originile germane - Regina Elisabeta a II-a avea ADN de "nemţoaică", la fel şi regina Victoria  

Anne, regina Marii Britanii a condus Regatul Angliei, Regatul Scoţiei şi Regatul Irlandei din 8 martie 1702. Ea a devenit oficial primul monarh al Regatului Marii Britanii după uniunea politică a Angliei şi Scoţiei la 1 mai 1707. Domnia ei totală a durat 12 ani şi 147 de zile.

În timpul domniei reginei Anne, Parlamentul a stabilit regulile de succesiune în Actul de aşezare din 1701 definind-o pe Sofia de Hanovra (nepoata lui Iacob al VI-lea) şi descendenţii ei necatolici ca viitori moştenitori regali.

Coroana a trecut de la regina Ana la fiul Sofiei, regele George I, deoarece Sofia murise deja. Regina Ana şi regele George I erau veri secundari, deoarece ambii erau strănepoţi ai lui Iacob I şi al VI-lea.

Casa de Hanovra este o casă regală europeană de origine germană care a condus Hanovra, Marea Britanie şi Irlanda începând din secolul XVIII. 

George al II-lea, George al III-lea, George al IV-lea, William al IV-lea şi Victoria au avut ADN german. 4

Patru mari monarhi ai Imperiului Britanic - George al III-lea, Victoria, George al V-lea şi Elisabeta a II-a, toţi de origine germană (FOTO:Wikipedia Commons)

Familia regală britanică are şi rădăcini germane şi italiene din Casa de Hanovra, care îşi are originile de la fondatorul Casei Welfillor, Welf I, ducele Bavariei, şi al cărui tată era Albert Azzo al II-lea, margrav de Milano ce a trăit în secolul 11 şi provenea din familia italiană Obertenghi. 

În 1840, regina Victoria a Marii Britanii s-a căsătorit cu Albert, prinţ din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha, o altă dinastie de origine germană a câtorva monarhii europene şi ramuri ale actualelor case domnitoare în Belgia. În 1901, o linie a Casei de Saxa-Coburg şi Gotha a succedat Casei Hanovra la monarhia britanică odată cu încoronarea Regelui Edward al VII-lea, fiul Reginei Victoria şi al Prinţului Albert de Saxa-Coburg şi Gotha.

Wilhelm al II-lea, Kaiserul Imperiului German, a fost fiul cel mare al lui Frederic al III-lea de Hohenzollern (familie din care proveneau regii Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai ai României) şi al soţiei sale Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, fiica reginei britanice Victoria.

Ţarul Rusiei Nicolae al II-lea a fost şi el rudă cu regina Victoria a Marii Britanii prin căsătoria sa cu soţia sa Alexandra. Alexandra Feodorovna a fost nepoata reginei Victoria.

Regina Marie a României, soţia monarhului Ferdinand al României, a fost al doilea copil al Prinţului Alfred, Duce de Edinburgh din Casa de Saxa-Coburg, şi al fostei Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei.

Alfred era fiul Reginei Victoria, iar Alexandrovna era fiica ţarului Alexandru al II-lea.

În 1917, în timpul domniei regelui George al V-lea,  numele casei regale britanice a fost schimbat din denumirea germană Saxa-Coburg şi Gotha în denumirea englezească Windsor din cauza sentimentului antigerman din Regatul Unit în timpul Primului Război Mondial, declanşat de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. 

Au existat cinci monarhi britanici ai Casei Windsor de atunci: George al V-lea , Edward al VIII-lea , George al VI-lea , Elisabeta a II-a şi Carol al III-lea . Copiii şi descendenţii de linie masculină ai Elisabetei a II-a aparţin genealogic Casei de Oldenburg după ce s-a căsătorit cu Philip, care era de origine greacă. 

Oldenburg este o casă regală europeană de origine germană, fiind una dintre cele mai  influente case ale Europei, cu ramuri care au condus Danemarca, Rusia, Grecia, Norvegia, Schleswig, Holstein, Oldenburg şi Suedia.