UPDATE: Dâncu, Rus şi Paszkany au achiziţionat două ziare, două televiziuni şi un site din Cluj

(Adaugă informaţii despre televiziunile NCN şi Transilvania Channel, despre publicaţiile Mesagerul de Cluj şi Servus, Cluj şi portalul citynews.ro)

Urmărește
92 afișări

Vasile Dâncu, fost senator PSD, a achiziţionat, alături de mai multe persoane, între care fostul ministru PSD Ioan Rus şi finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, posturile TV locale NCN şi Transilvania Channel, publicaţiile Mesagerul de Cluj şi Servus, Cluj şi portalul citynews.ro.

Sociologul Vasile Dâncu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că împreună cu mai mulţi acţionari, printre care fostul ministru Ioan Rus şi finanţatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a achiziţionat mai multe produse media din Cluj.

Dâncu a afirmat că printre acţionarii care au achiziţionat posturile TV locale NCN şi Transilvania Channel, publicaţiile Mesagerul de Cluj şi Servus, Cluj, precum şi portalul citynews.ro, se află fostul ministru Ioan Rus şi Arpad Paszkany.

Sociologul, care conduce şi institutul IRES, a precizat că deţine la produsele media achiziţionate un număr suficient de acţiuni pentru a avea putere de reorganizare.

Dâncu este, la noul trust, media administrator unic şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

"Am un parteneriat cinstit cu mai mulţi oameni de afaceri, care mă cunosc şi mi-au spus că mă sprijină, au încredere în mine şi vor merge pe mâna mea", a spus el.

Dâncu a precizat că va realiza un audit la toate produsele media achiziţionate, pentru a putea decide strategia de reorganizare, extindere şi numărul de angajări ulterioare.

"Vrem să facem un produs care să se impună pe plan regional şi apoi pe plan naţional, care să spună ceva în presă şi care să nu fie trompeta politică a nimănui", a adăugat el.

Sociologul a precizat că strategia sa este consolidarea pe plan local a postului TV NCN, lider de audienţă în Cluj, după spusele lui, şi utilizarea licenţei regionale a postului Transilvania Channel pentru extinderea, mai întâi la nivel regional, apoi la nivel naţional, prin includerea în grilele principalilor operatori de cablu.

"Vrem să facem apoi şi un studio la Bucureşti, pentru ştirile şi producţiile cu impact naţional şi deciziile care se iau în Capitală", a menţionat Dâncu.

Televiziunea NCN din Cluj-Napoca a primit autorizaţia de emisie de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2003. Licenţa televiziunii NCN este deţinută de societatea NCN Studio TV SA, ai cărei acţionari sunt Suciu Mircea - 14,17%, Cionca Andrei Valentin - 14,01%, Rareş Ioan Bogdan - 14%, Ster Radu Voicu - 12,09%, Mateş Maria - 10,23%, Badiu Nicolae Iulian - 9,03%, Nica Valentin - 8,58%, Zagrean Dan Dragomir - 5,70% şi alţi acţionari - 12,20%, potrivit CNA.

Pe de altă parte, televiziunea Transilvania Channel a fost autorizată de CNA în 2008. Licenţa audiovizuală a televiziunii Transilvania Channel este deţinută de societatea Someş Media Trust SRL, ai cărei asociaţi sunt Clip Vision SRL - 35%, Opticrom Comunicaţii SRL - 35% şi Amprenta Advertising SRL - 30%, potrivit site-ului CNA.

Săptămânalul Mesagerul de Cluj, cotidianul Servus, Cluj şi site-ul www.citynews.ro sunt editate de Imagistica Advertising SRL şi conduse de Liviu Alexa, potrivit Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici