Uriaşa epavă a Titanicului este devorată, pe fundul oceanului, de o bacterie microscopică

Titanicul s-a scufundat în 1912, la prima sa cursă transatlantică, în urma ciocnirii cu un aisberg. Epava a fost descoperită în 1985, la 3,8 kilometri adâncime, în apele Atlanticului.

La momentul descoperirii, epava de 47.000 de tone era bine conservată, protejată fiind de absenţa luminii şi de presiunea uriaşă a apei.

Un grup de cercetători de la Universitatea canadiană Dalhousie au demarat o serie de studii asupra epavei şi, în 2010, au descoperit că scheletul metalic al acesteia nu este pus în pericol de rugină, ci de o bacterie necunoscută până atunci, care se hrăneşte cu metal, bacterie pe care au botezat-o Halomonas titanicae.

Rezistentă la presiuni uriaşe, la absenţa luminii şi la temperaturi extreme, Halomonas titanicae devorează scheletul de 47.000 de tone al epavei, într-un ritm care ar putea-o face să dispară în următorii 20 de ani.