Valentin Teodosiu vrea cu orice preţ casa Stelei Popescu, în „Mamaia”

Publicat: 26 03. 2013, 15:58
Actualizat: 30 03. 2020, 13:09

Valentin Teodosiu este cunoscut publicului din cele peste 80 de filme în care a jucat, printre care „Străinul nebun” (1997), „Nunta Mută” (2008), „Concertul” (2009) şi „Poker” (2010).

Actorul a fost fascinat de ideea filmului, pe care o consideră încă extrem de actuală. Tănase, personajul lui, se consideră ,”cel mai mare mogul imobiliar din România”. „Eu cred că nu e numai el, cred că mai sunt şi alţii. El ajunge la exasperare din cauza Stelei Popescu, care nu vrea să plece din casă şi care le face lui şi băietilor lui toate necazurile din lume”, spune Valentin Teodosiu.

Cei doi mari actori, deşi colegi la Teatrul de Revistă, au fost surprinşi să constate că nu au avut până acum ocazia să joace împreună – nu s-au întâlnit nici pe scenă, nici în faţa camerelor de filmat.

„Mă bucur că lucrez cu Stela, care este o mare actriţă de comedie, şi mă bucur că vitalitatea ei este maximă”, spune actorul. Totuşi, cea mai mare satisfacţie au avut-o amândoi să îi urmărească şi să îi ajute pe mai tinerii lor colegi – Adrian Văncică (Remus), Paul Diaconescu (Romulus) şi Mădălina Anea (Ana).

„Cât pot îi ajut pentru că şi eu când am fost ca ei mi-am dorit să mă ajute marii maeştrii ai vremii”, apreciază Teodosiu. „Ne-am amuzat împreună, am repetat împreună si m-am bucurat că sunt atenţi”, a adăugat el.

„Mamaia” este o comedie efervescentă care spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ţine piept unui „afacerist” feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda în care aceasta locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

Comedia „Mamaia” este produsă de Alma Bacula şi regizată de Jesus Del Cerro, având la bază un scenariu semnat de Collin Jay Blair, după o idee de Bogdan Mirică.

Începând cu 19 aprilie, filmul „Mamaia” va putea fi urmărit în următoarele cinematografe: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex, Cinema Patria, Cinema Europa, Cityplex (Constanta, Brasov, Tulcea), Arta ( Târgu-Jiu), Patria (Craiova), Cinema „Florin Piersic” (Cluj), Cinema „Sergiu Nicolaescu” (Târgu-Jiu), Twins (Ploieşti), Premiera (Ploieşti), Orizont (Călăraşi), Cortina (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Capitol (Oneşti), cinema „Eugen Ionescu” (Slatina) precum şi în reţeaua Cinema City, în cinematografele: Atrium (Arad), Galleria (Arad), Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cotroceni, Iaşi, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Ploieşti. Un film distribuit de MediaPro Distribution.