- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (01.04.2011, 18:33)
Vass a sesizat CNA cu privire la o emisiune de la Realitatea TV, care a fost "sub demnitatea umană"
Andreea Paul Vass, consilier de stat al primului-ministru, a sesizat CNA cu privire la emisiunea "Ediţie specială", realizată de Radu Soviani şi Cătălin Striblea şi difuzată pe Realitatea TV în 31 martie, care a fost "sub demnitatea umană şi premeditat dezechilibrată".
Urmărește
7 afișări
Andreea Paul Vass a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la o serie de abateri de la legislaţia în domeniul audiovizualului pe care le-a remarcat participând ca invitat în emisiunea "Ediţie specială", realizată de Radu Soviani şi Cătălin Striblea la Realitatea TV, pe 31 martie, începând cu ora 21.40.
"Consider că emisiunea a fost sub demnitatea umană şi premeditat dezechilibrată, numărul invitaţilor cu opinii avizate în privinţa analizei economice fiind net inferior celor cu opinii strict politice ori susţinători ai politicilor sindicale. Am fost trei invitaţi cu opinii argumentat economice contra şapte invitaţi cu opinii politice, sindicale ori aşa-zis reprezentative pentru societatea civilă. Reprezentanţii sindicatelor nici măcar nu au fost prezentaţi ca atare de către realizatori", spune Andreea Paul Vass în sesizarea adresată lui Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Moderatorii "nu au păstrat un echilibru al dezbaterii", potrivit Andreei Paul Vass. "Întreruperile au fost excesive, iar la final am fost singura participantă din platou căreia nu i s-a acordat cuvântul concluziv", mai spus Vass.
Ea precizează că moderatorii "au tolerat acte de misoginism - discriminare ilegală pe criteriu de sex". "Citez din transcriptul emisiunii: «Boc este un laş, a trimis o femeie»", spune Vass.
Andreea Paul Vass mai spune că moderatorii au tolerat acte de deformare voluntară a numelui ("...aveţi un nume celebru, am văzut tot soiul de maşini, de aspiratoare, Bosch..."); au tolerat jigniri ("...aici nu e dialog între noi şapte şi dumneavoastră. Parcă sunteţi ciocănitoarea Woody. Vă rog mai uşor.", "...dar ciocănitoarea e o pasăre foarte simpatică, să ştiţi, în anumite condiţii" etc.); au tolerat atacuri la persoană nefundamentate şi mincinoase ("...dumneavoastră nu aveţi nicio calitate. Nu sunteţi nici în Guvern, deci nu semnaţi nici un act, nu aveţi nicio răspundere. Nu sunteţi nici în partid, care partidul a luat voturile în Parlament..." - toate afirmaţiile fiind false, "...dumneavoastră nu aveţi nicio competenţă. Nu aţi fost votată de Parlament în Guvernul Boc...", "...nu aveţi nicio răspundere în România decât un tupeu pe care nu l-am văzut în viaţa mea la un om care nu a făcut nimic în viaţa lui..." etc.).
În plus, Vass spune că moderatorii emisiunii de la Realitatea TV "au viciat libera formare a opiniei publice, prezentând date insuficient verificate ori cu rea-credinţă şi părtinitoare". Ea a dat exemplu afirmaţia din emisiune "am pierdut 1 milion de locuri de muncă şi avem 25 de miliarde de euro pe care i-am împrumutat", precizând că, în realitate, numărul mediu de salariaţi conform statisticilor oficiale AMIGO era de 6,31 milioane persoane în anul 2008 şi de 6,08 milioane persoane în anul 2010, sursa oficială INS şi CNP, martie 2011, iar ultima tranşă din împrumutul de 19 miliarde euro de la FMI-CE-BM nu a fost trasă de către România; parcurile invocate ca fiind finanţate de către doamna Udrea când aceste investiţii aparţin administraţiilor publice locale etc.).
"Au amestecat opiniile cu faptele şi au ilustrat emisiunea cu imagini fără legătură directă cu subiectele dezbătute (ex. referirile la economiile legitime ale preşedintelui sau ale premierului fără nicio legătură cu perspectivele de relansare economică)", mai spune Vass.
Consilierul de stat mai subliniază faptul că plângerea este îndreptată împotriva "inacţiunilor" moderatorilor.
"Faptul că o parte din invitaţii prezenţi au avut grave derapaje de limbaj le aparţine, faptele pentru care eu formulez plângere fiind însă inacţiunile moderatorilor care, în mod repetat, nu au intervenit pentru repunerea discuţiilor în cadrul civilizat, al respectării demnităţii şi onoarei mele personale, inclusiv a sancţionării elementelor discriminatorii ilegale la care am fost supusă pe criteriul de sex. De asemenea, plângerea (...) vizează premeditarea acestor încălcări prin organizarea deliberat dezechilibrată a dezbaterilor. Vă asigur că am acceptat invitaţia postului Realitatea TV conştientă că nu voi lua parte la o emisiune echilibrată, având în vedere precedentele din ultimii doi ani, dar în niciun caz nu mă aşteptam să iau parte la un linşaj public, fără o minimă respectare a normelor deontologice şi a demnităţii umane", explică Vass.
Totodată, Andreea Paul Vass roagă CNA să dispună obligarea postului Realitatea TV să-i înmâneze o copie a emisiunii. "(...) şi vă rog să efectuaţi toate demersurile necesare conservării înregistrării acestei emisiuni pentru a-mi permite exercitarea dreptului la apărare în procedurile judiciare declanşate prin prezenta plângere şi a celor în legătură cu aceasta", mai spune Vass.
Pe de altă parte, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat pentru MEDIAFAX că membrii Consiliului vor analiza sesizarea Andreei Paul Vass săptămâna viitoare sau peste două săptămâni.
"Prima şedinţă a săptămânii viitoare este dedicată problemelor apărute la posturile de ştiri în legătură cu care va fi o serie de audieri, atât ale unor jurnalişti, cât şi ale unor manageri. Probabil că sesizarea doamnei Vass va putea fi discutată fie în ultima parte a săptămânii viitoare, fie în săptămâna care va urma", a declarat pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe