Prima pagină » Cultură-Media » The Hollywood Reporter va deveni revistă săptămânală

The Hollywood Reporter va deveni revistă săptămânală

The Hollywood Reporter va deveni, de luna viitoare, revistă săptămânală, urmând să apară într-un format mai mare, glossy, potrivit publisherului titlului, e5 Global Media, informează ediţia electronică a The New York Times.
The Hollywood Reporter va deveni revistă săptămânală

Revista Hollywood Reporter se confruntă de mai mult timp cu probleme, precum scăderea semnificativă a investiţiilor în publicitate, scăderea numărului de cititori, dar şi pierderea autorităţii în sectorul de divertisment, unde, în prezent, domină bloggerii.

Astfel, editorii revistei au decis să ia măsurile necesare pentru a salva publicaţia.

Începând de luna viitoare, Janice Min, care a devenit director editorial al titlului în luna iunie, şi Richard Beckman, CEO al e5 Global Media, vor relansa publicaţia ca revistă săptămânală, care va apărea într-un format mai mare.

Revista va include un mix de analize, articole şi imagini şi va fi completată de site, care, de asemenea, va avea un nou design şi va fi construit în jurul ştirilor de ultimă oră.

Publicaţia vrea să îşi schimbe modelul de business şi să atragă mai multă publicitate din segmente precum modă, îngrijire personală, electronice sau băuturi alcoolice.

În urmă cu patru ani, veniturile anuale ale companiei erau de 50 de milioane de dolari, iar în prezent sunt de numai circa 30 de milioane de euro.