Viaţa VIP: Djuvara 100. Cine este şi ce a ”furat” de la români de-a ajuns Google al istoriei noastre

Neagu Djuvara nu a vrut şi nu vrea nimic de la români. A furat de la propria sa familie: oleacă de verticalitate publică, un drăguţ de respect pentru valori. Chestii de astea l-au dus la recunoaşterea de către francezi. Românii l-au tratat cu circ.

Alături de Lucian Boia, este istoricul în viaţă, care ne face posibilă relaţia noastră cu trecutul şi ne deschide ochii asupra penibilului în care ne complacem când ne socotim istoria. El face diferenţa. Ştie istorie şi nu te poţi pune cu el, dacă tu bâjbâi cu teorii naţionaliste, conspiraţii şi blânde mitologii. Asta înseamnă aparat critic la cap şi informaţie doldora. E google al istoriei româneşti şi universale. Şi google pe a cărei selecţie de linkuri te poţi baza.

S-a născut într-o familie cu istorie, căreia îi reface biografia în ”Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX)”. Acolo învaţă regulile vieţii. Demnitate, onoare, aprecierea culturii, mofturi de-astea pe care astăzi puştii le iau depe net. Când te învaţă ”ai tăi” înveţi de drag şi-ţi rămâne pe totdeauna.

Ca toţi tinerii vremii ajunge în armata războiului mondial. Cum să spun, ”era la modă”, era bărbăteşte”, ”nu se mai uitau fetele după tine”, dar şi pentru că, întradevăr, duşmanul de atunci era Uniunea Sovietică, ameninţare a teritoriilor româneşti. A luat glonţ pentru acest moment de patriotism.

Legile învăţate în casă nu-l puteau lăsa să stea în comunism. Nu putea fi Arghezi, Sadoveanu, Călinescu. Nu avea cum. Aşa a luat calea exilului. Şi acolo, la Paris, a luat-o dela capăt. Avea doctorate la Paris în istorie şi drept, că aşa se purta, dacă ştiai carte adevărată, erai recunoscut la Sorbona.

Întâi, mănâncă franzela exilului, apoi reuşeşte să intre în ierarhia diplomatică franceză. Fratele meu, nu era uşor. Nu era cu relaţii şi nici recunoaştere a meritelor politice. În 1961, pleacă în Africa. Douăzeci şi trei de ani este consilier diplomatic şi juridic şi, concomitent, profesor universitar. Revine, ca omul, în România după 1989. Ţara se aşezase, sanchi. Şi-a văzut cu decenţă, perseverenţă de ceea ce ştia. A spus lucruri dure, cu diplomaţie. Adică, a introdus inteligenţa, ca formă de judecată de valoare.

Inteligenţa are formula Djuvara: informaţie, despăduchere de teorii fanteziste, limbaj riguros şi plin de detalii şi bătaie ironică pentru găgăuţi, la final. Djuvara este imbatabil în acest sens. Puţini i-au citit cărţile dela Humanitas, mulţi îl văd pela televiziuni şi li se pare că este un mare înţelept, un geniu.

Nu, Djuvara a fost el însuşi. A fost ce-a învăţat de acasă. Este ceea ce a lipsit vreo 50 şi ceva de ani unei Românii în fuga fără leac pentru căpătuire. Neagu a câştigat pe merite proprii fiecare recunoaştere publică: doctorate, diplomaţii, profesorate. Djuvara, este, gen, model uman şi cultural. Hai, pune-te cu el!

Întâi, citeşte-l

http://www.humanitas.ro/neagu-djuvara.

Apoi, bate-i în poartă. Îţi deschide! Trăieşte, cască gura! Bucură-te de Djuvara. Combate-l! Duce la tăvăleală, nu la mitocănie.