Inspirat dintr-o întâmplare adevărată, romanul „Ce qu’il advint du sauvage blanc” prezintă destinului unui tânăr marinar francez, Narcisse Pelletier, abandonat pe o plajă din Australia la jumătatea secolului al XIX-lea şi descoperit după 17 ani de o navă britanică. Adoptat de un trib, marinarul a uitat limba franceză şi nu îşi mai amintea propriul nume.
Un bărbat, Octave de Vallombrun, care îl primeşte pe „sălbaticul alb” în casa sa din Sydney, va încerca să înţeleagă ce i s-a întâmplat oaspetelui său în acei 17 ani.
François Garde, care a fost administrator al teritoriilor australe şi antarctice franceze în perioada 2000 – 2005, a concurat pentru acest premiu cu alţi cinci romancieri debutanţi: Solange Bied-Charreton (volumul „Enjoy”, publicat de editura Stock), Arnaud Dudek (volumul „Rester sage”, publicat de editura Alma), Pierre Patrolin (volumul „La traversée de la France à la nage”, publicat de editura P.O.L.), Sophie Schulze (volumul „Allée 7, rangée 38”, publicat de editura Léo Scheer) şi Sophie Stefanini (volumul „Vers la mer”, publicat de editura JC Lattès).
Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman de debut francez, pe anul 2011, a fost atribuit scriitorului Michel Rostain, pentru volumul „Le Fils”.
Goncourt, considerat cel mai prestigios premiu literar din Franţa, se decernează în fiecare an în luna noiembrie. În 2011, Academia Goncourt l-a premiat pe scriitorul Alexis Jenni, pentru romanul „L’Art français de la guerre”.