Victor Ciutacu: Domnul Videanu e ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei

Victor Ciutacu, redactor-şef la Jurnalul Naţional, a declarat, pentru MEDIAFAX, după declaraţiile lui Adriean Videanu cu privire la faptul că presa locală este mai obiectivă decât cea centrală, că ministrul Economiei este "ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei".

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Victor Ciutacu: Domnul Videanu e ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei

Victor Ciutacu: Domnul Videanu e ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Domnul Videanu e, într-o ordine a priorităţilor, ultimul care poate da lecţii de competenţă şi obiectivitate presei. Domnul Videanu poate eventual să ne înveţe cum să cumperi, politician fiind, o întreprindere ieftină de la stat, să vinzi produsele respectivei întreprinderi unor societăţi de stat şi partenerilor de afaceri ai primăriei pe care o conduci şi să ajungi la o avere de câteva sute de milioane de euro, fără ca măcar să roşeşti. Domnul Videanu ne mai poate învăţa, din punct de vedere al obiectivităţii, că atunci când în Bucureşti ninge, pe plaja de la Dubai e cald, iar atunci când Bucureştiul e sufocat de secetă şi căldură, pe Coasta de Azur bate o briză răcoritoare. În privinţa obiectivităţii şi a priceperii noastre jurnalistice, singurii care ne pot judeca sunt cei care cumpără produsele muncii noastre şi niciodată cei care, la fel ca şi pe vremea lui Adrian Năstase, împart presa în cea finanţabilă de stat şi cea care trebuie să se închidă, ca să o cumpere PDL-iştii ieftin după aceea", a spus Victor Ciutacu.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, joi, că, în baza unor evaluări, Guvernul a ajuns la concluzia că presa locală este mai obiectivă decât mass-media centrală şi aceasta poate fi partener mai bun de comunicare cu oamenii, astfel că vor mai avea loc şedinţe de Guvern în alte oraşe.

"Credem că mass-media locală poate fi un partener mai bun de comunicare cu cetăţenii decât mass-media centrală. Mass-media centrală, din păcate, nu toată, nu este suficient de obiectivă, din punctul nostru de vedere, în prezentarea lucrurilor, şi bune, şi rele. Şi atunci am spus că este obligaţia noastră să începem să comunicăm mult mai eficient cu cetăţenii şi prin intermediul mass-media locală, care pe evaluările pe care le-am făcut, a reieşit că e mult mai obiectivă decât mass-media centrală", a spus ministrul Videanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici