Vintage sau new age: Polaroid şi fotografia "adevărată" revin în actualitate

Polaroid a lansat cu această ocazie o versiune digitală a celui mai cunoscut model de aparat de fotografiat din istoria sa.

"Lo-fi" pentru "low fidelity", în opoziţie cu "hi-fi": astfel este definit acest tip de fotografie cu clişee brute sau experimentale, destul de departe de imaginile perfecte provenind din aparatele digitale sofisticate sau de vintage-ul artificial al aplicaţiei Instagram, ale cărei filtre adaugă o "patină" de invidiat fotografiilor postate pe această platformă online.

"Acest entuziasm pentru vintage îşi are originea în mişcarea Lomographie, ale cărei aparate emblematice oferă o abordare mai instinctivă a fotografiei", a declarat Jacques Hémon, directorul Observatorului pentru profesiile imaginii.

"Lomo" - produs de marca sovietică Leningradskoie Optiko Mekhanitcheskoie Obiedinenie (Uniunea specialiştilor în Optică şi Mecanică din St. Petersburg) - este un aparat analog compact şi rudimentar, produs în anii 1980. Revenirea sa triumfală se află la originea mişcării "lomografice", considerată o artă fotografică în sine şi care creşte neîncetat de aproximativ zece ani.

Culori saturate, imagine neclară, granulaţie hazardată, reglaj manual: semnătura lor experimentală face ca aceste Lomo să se vândă la preţuri incredibile pe internet sau la târgurile de vechituri, la fel ca alte modele devenite "culte", precum Diana şi Holga, iniţial comercializate în Hong Kong şi incluse de puriştii artei fotografice în categoria "lo-fi".

"Lomografia a reciclat dorinţa de repere din jurul unei fotografii care a fost uitată de generaţiile «digital natives» (născute în mediul digital), care au putut dintotdeauna să fotografieze cu frenezie graţie tehnologiei digitale: privaţi de o cultură tehnică, aceste generaţii sunt interesate din nou, astăzi, de valorile fondatoare ale fotografiei", consideră Jacques Hémon.

De acelaşi succes se bucură şi Polaroid, legendarul aparat care scoate fotografii imprimate pe hârtie, un simbol al anilor 1970, care "revine în prim-plan graţie imaginii sale imperfecte, imprimată la secundă, şi care materializează inspiraţia de moment", a explicat Jacques Hémon.

"Ne-am obişnuit atât de mult cu fotografiile tipărite, dar să vezi cum se materializează o imagine rămâne ceva fascinant. Fără să mai ţinem cont de şarmul şi de atracţia pentru o imagine care nu se mai află pe ecranul unui computer sau al unui aparat digital", a adăugat el.

În timpul celor 75 de ani de existenţă, Polaroid Corporation a cunoscut situaţii de tot felul: fondatorul său, americanul Edwin H. Land, a comercializat încă din 1948 un aparat cu un procedeu unic de developare instantanee, care s-a vândut în mai multe zeci de milioane de unităţi în lumea întreagă.

Însă compania s-a îndatorat, a negociat prost trecerea spre tehnologia digitală şi a intrat în faliment în 2007. O mână de angajaţi de la uzina Enschede din Olanda refuză însă "să arunce prosopul" şi a răscumpărat utilajele pentru a relansa producţia de filme Polaroid.

Astfel s-a născut "The Impossible Project" ("Proiectul Imposibil"): sub acest nume, în 2010, colectivul uzinei din Olanda a comercializat primele sale filme, fabricate pe baza unei formule chimice revizuite, pentru aparatele Polaroid.

Succesul a fost imediat: 500.000 de pachete (conţinând opt filme fiecare, la un preţ mediu de 20 de euro) au fost vândute în 2010, şi aproape 1 milion în 2012. Ca o cireaşă de pe tort, filmele Impossible Project ca şi vechile aparate Polaroid sunt comercializate în prezent pe site-ul Polaroid. Marca a fost preluată în 2009 de un fond de investiţii.

Şi, pentru a-i pune de acord pe fotografii new age cu cei vintage, Polaroid a lansat în urmă cu câteva luni un aparat compact digital care integrează în tehnologia sa imprimarea instantanee de imagini pe hârtie. Aparatul, aflat la mare căutare, a cauzat o ruptură de stoc pe site-ul oficial al companiei.