- Home
- Cultură-Media
- BERNA, (16.03.2014, 11:22)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Violonista Patricia Kopacinskaia dedică un concert, la Berna, pianistei Mihaela Ursuleasa
Violonista Patricia Kopacinskaia din Republica Moldova va susţine, la sfârşitul acestei luni, un concert special pentru vioară, în oraşul elveţian Berna, pe care îl va dedica bunei sale prietene pianista Mihaela Ursuleasa, decedată în 2012, informează Reuters.
Urmărește
247 afișări
Violonista Patricia Kopacinskaia dedică un concert, la Berna, pianistei Mihaela Ursuleasa
Violonista basarabeană a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale anul trecut, după ce a interpretat, demonstrându-şi virtuozitatea, un concert pentru vioară dedicat celor şapte astronauţi care au murit în accidentul navetei spaţiale americane Columbia, în 2003.
Interpretarea ei uluitoare din acel concert pentru vioară, compus în 2006 de muzicianul maghiar Peter Eotvos, intitulat "Seven" ("Şapte"), a fost recompensată, în 2013, cu cel mai important trofeu - "înregistrarea anului" - la gala premiilor decernate de prestigioasa revistă Gramophone.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Vioara muzicienei Patricia Kopacinskaia din Republica Moldova "aproape s-a dezintegrat sub forţa interpretării ei spectaculoase", afirmau editorii acestei reviste muzicale.
Patricia Kopacinskaia va împlini vârsta de 37 de ani la sfârşitul lunii martie şi va susţine cu această ocazie un concert pentru vioară, la Berna, în Elveţia.
Muziciana basarabeană spune că va dedica acest concert unei bune prietene, pianista Mihaela Ursuleasa, care a murit, în 2012, la vârsta de 33 de ani. Moartea ei a afectat-o atât de mult pe Patricia Kopacinskaia, încât aceasta spune că s-a lăsat "transportată" de muzică în timp ce compunea această compoziţie. Totodată, ea spune că nu este sigură că va putea să interpreteze partitura până la capăt, din cauza încărcăturii emoţionale a acesteia.
"S-ar putea să nu fie o muzică scrisă prea realist, este o utopie", a spus Patricia Kopacinskaia. "E ceva care şi-a luat singur forma finală. Muzica m-a controlat pe mine, eu nu puteam să controlez ceea ce compuneam", a completat aceasta.
Intensitatea şi spontaneitatea artistei din Republica Moldova au devenit o marcă proprie a acesteia, recunoscute în cercurile muzicale, iar Kopacinskaia a impresionat încă o dată, recent, în calitate de prim-violonistă, la un concert susţinut alături Britten Sinfonia, o orchestră de cameră fără dirijor. Interpretările ei ale unor compoziţii de Brahms, Bartok, Janacek şi Tigran Mansurian au fost lăudate în presa de specialitate.
Patricia Kopacinskaia a afirmat că performanţele muzicale trebuie să conţină un element de risc. Fără el, a spus artista, muzica clasică rămâne în suspensie.
"Cred că reprezentaţiile de muzică clasică au devenit în societatea noastră un fel de divertisment social de nivel înalt, în care totul trebuie să fie perfect şi frumos. Însă muzica nu constă doar în a-i face pe oameni să se simtă confortabil şi relaxaţi în timp ce se bucură de sunete. Arta, în general, e ceva care nu este prea confortabil de văzut sau de experimentat - fie că e vorba de literatură, pictură sau muzică", a spus Patricia Kopacinskaia.
Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată pe 2 august 2012, în apartamentul ei din Viena, de impresara sa, Andreea Butucariu. Mihaela Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa.
Autorităţile vieneze au indicat drept cauză probabilă a morţii pianistei - care era cetăţean austriac de foarte mulţi ani - o comoţie cerebrală.
Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată, pe 10 august 2012, pe Aleea Artiştilor de la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu onoruri militare şi în aplauzele a zeci de persoane prezente la ceremonie.
Născută pe 27 septembrie 1978, Mihaela Ursuleasa a avut şansa, la vârsta de 13 ani, să fie ascultată de celebrul dirijor Claudio Abbado, care i-a oferit posibilitatea de a-şi construi întreaga pregătire muzicală printr-o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Heinz Medjimorec. Momentul decisiv al carierei sale a fost câştigarea marelui premiu la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, "Clara Haskil", din Elveţia - în 1999. Au urmat apariţii sub bagheta lui Claudio Abbado la Viena, la Festivalul de la Sankt Petersburg şi München, recitaluri la Roma, Frankfurt, Davos, Festivalul Schleswig-Holstein.
Mihaela Ursuleasa a concertat frecvent alături de Filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda şi orchestrele Wiener Symphoniker, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zürich, Cincinatti Symphony Orchestra, de orchestrele radio din Viena, Varşovia, Berlin. A avut apariţii încununate de succes la Carnegie Hall şi Royal Symphony Hall.
Patricia Kopacinskaia s-a născut în 1977 la Chişinău, într-o familie de muzicieni. Ambii părinţi sunt artişti renumiţi de muzică populară, iar mama ei este violonistă. Patricia a luat lecţii de vioară încă de la vârsta de şase ani. În 1989, familia ei a emigrat în Austria şi s-a stabilit la Viena.
Patricia Kopacinskaia a studiat compoziţie şi vioară la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien. La vârsta de 21 de ani a primit un stipendiu pentru a studia la conservatorul din Berna, unde a absolvit în anul 2000.
Apoi, artista basarabeană şi-a creat propriul drum în industria muzicală, cu un stil de interpretare propriu, spectaculos, în care graniţele dintre muzica clasică, pop, folk şi jazz au fost eliminate.
"Vreau să las deschise toate sursele de inspiraţie, totul ar trebui să fie deschis. N-aş putea niciodată să spun ce voi face peste 10 ani, pentru că totul va fi diferit. Cred că este important pentru un artist să rămână proaspăt şi deschis în faţa lucrurilor care se petrec în lume şi să nu se autodefinească niciodată, pentru că în momentul în care o face va deveni un monument, iar asta este moarte, e o artă moartă, iar arta ar trebui să fie vie", a spus Patricia Kopacinskaia.
Patricia Kopacinskaia a cântat de-a lungul anilor alături de unele dintre cele mai prestigioase orchestre din lume şi a participat la numeroase festivaluri muzicale de amploare.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe