Violonistul Valentin Şerban s-a calificat în finala Concursului Enescu
Rezultatele au fost anunţate luni seară de juriul de specialitate format din Dmitry Sitkovetsky (Preşedinte), Remus Azoiţei, Koichiro Harada, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Eduard Schmieder şi Krzysztof Wegrzyn.
În semifinala care a avut loc luni, la Ateneul Român, au participat opt tineri din şase ţări: Gennaro Cardaropoli (Italia), Elvin Hoxha Ganiyev (Turcia/Azerbaidjan), Jeewon Kim (Coreea de Sud), Tassilo Probst (Germania), Tomotaka Seki (Japonia), Valentin Şerban (România), Ayaka Uchio (Japonia) şi Jaewon Wee (Coreea de Sud).
Jurizarea a fost făcută într-un sistem hibrid: şase membri ai juriului sunt prezenţi la Bucureşti, urmărind recitalurile semifinaliştilor în direct, la Ateneul Român, iar doi au vizionat prestaţiile tinerilor muzicieni prin transmisiune online.
Publicul va putea asculta în Finala Secţiunii de Vioară care are loc miercuri, 19 mai, la Ateneul Român, de la ora 18.00, trei concerte cu orchestră interpretate de cei 3 finalişti ai Secţiunii, având în program Ceaikovski Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 35, Sibelius Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47 şi Brahms Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 77. Aceştia vor fi acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta maestrului Wilson Hermanto.
Tassilo Probst (n. 2002) a studiat cu profesorii Sonja Korkeala, Ingolf Turban şi David Frühwirth. Cântă pe o vioară Giovanni Grancino din 1690, pusă la dispoziţie de Deutsche Stiftung Musikleben. A obţinut premiul al II-lea la Concursul Internaţional pentru Tineri Violonişti Louis Spohr de la Weimar în 2019.
Valentin Şerban (n. 1990) a obţinut diploma de licenţă la Universitatea Transilvania din Braşov şi a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franţa, Germania, Austria şi Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 şi concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.
Jaewon Wee (n. 1999) urmează programul de master la Juilliard School, sub îndrumarea lui Ronald Copes. A absolvit cursurile de licenţă la Universitatea Naţională de Arte din Coreea, unde a studiat cu Nam Yun Kim, Koichiro Harada şi Takashi Shimizu. A concertat în cadrul Festivalului de la Aspen şi al Festivalul Internaţional din Busan. A fost laureată la Concursul Internaţional Menuhin şi la Concursul Internaţional pentru Tineri Muzicieni Ceaikovski.
Premiile secţiunii de Vioară sunt în valoare de 30.000 de euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum şi premii speciale şi oportunităţi de promovare internaţională.