Prima pagină » Cultură-Media » Milos Forman, recompensat cu premiul Lumiere pe 2010

Milos Forman, recompensat cu premiul Lumiere pe 2010

Regizorul Milos Forman va primi premiul Lumiere pe 2010 la cea de-a doua ediţie a Lumiere Grand Film Festival, care va avea loc în luna octombrie, în oraşul francez Lyon, informează variety.com.
Milos Forman, recompensat cu premiul Lumiere pe 2010

Milos Forman va primi această distincţie în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 9 octombrie, iar organizatorii festivalului au anunţat că vor proiecta în acea seară specială o retrospectivă dedicată cineastului ceh.

Organizatorii festivalului – Thierry Fremaux, directorul Festivalului de la Cannes, şi regizorul Bertrand Tavernier, cofondator al Institutului Lumiere – speră să-i convingă pe prietenii de la Hollywood ai lui Milos Forman să participe la această ceremonie.

Cineastul ceh calcă pe urmele lui Clint Eastwood, recompensat anul trecut cu acest premiu. Cineastul american şi-a acordat patru zile de vacanţă în 2009, întrerupându-şi filmările pentru pelicula „Hereafter”, pentru a accepta primul Prix Lumiere, în faţa unui public de peste 3.000 de persoane.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Lumiere din Lyon va avea loc în perioada 4 – 10 octombrie.

Americanul de origine cehă Milos Forman este regizor, scenarist, actor şi profesor. Două dintre producţiile sale, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975) şi „Amadeus” (1984), se află pe lista celor mai premiate şi apreciate filme din istoria cinematografiei mondiale, ambele aducându-i premiul Oscar pentru regie. Milos Forman a mai primit o nominalizare la Oscar pentru regia filmului „Scandalul Larry Flynt” (1996), producţie care a fost recompensată cu un Urs de Aur la Berlin.