„Povestiri din spatele obiectivului” cu Mediafax Foto şi Jurnalul Naţional – GALERIE FOTO
Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu al ICR, „Fotografia în cuvinte„, care se desfăşoară de-a lungul anului 2009.
Seria de expoziţii îşi propune să aducă în faţa publicului fotografi români consacraţi.
Aceştia se prezintă atât prin intemediul fotografiilor expuse, cât şi al discuţiilor cu publicul pe tema muncii lor.
„Fotojurnalism: Povestiri din spatele obiectivului„, care reprezintă prima expoziţie de grup din programul „Fotografia în cuvinte”, va prilejui o dezbatere despre unele dintre cele mai reuşite fotografii de presă realizate de Mediafax Foto şi Jurnalul Naţional.
La vernisajul de joi, de la ora 18.30, autorii fotografiilor vor da la iveală poveştile din spatele fotografiilor expuse şi al altor imagini ce vor fi proiectate la eveniment, şi vor dialoga cu cei prezenţi despre fotojurnalism.
Cele două grupuri de fotoreporteri de la Mediafax Foto şi Jurnalul National sunt cunoscute publicului atât prin fotografiile de eveniment care apar în presă, cât şi prin seria de albume şi expoziţii ce prezintă cele mai bune fotografii ale anului.
Expoziţia de la sediul ICR va fi deschisă până pe 22 septembrie, cu intrare liberă.