Volumul "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, a apărut recent la Humanitas

Volumul "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, a apărut recent la Humanitas, informează un comunicat al editurii.

Urmărește
38 afișări

"Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează.(...) Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant", scrie Andrei Pleşu.

Capitolele volumului au titluri precum: "Tranziţia şi avatarurile luxului", "Cultura de internet" şi "Cinci zile fără televizor".

Andrei Pleşu s-a născut pe 23 august 1948, în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, secţia de istoria şi teoria artei, el şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bucureşti, cu teza "Sentimentul naturii în cultura europeană". A fost lector universitar la Academia de Arte Plastice Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti) (1980-1982), a fost profesor universitar de filosofie a religiilor, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1997), fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (1993), fondator şi preşedinte al Fundaţiei "Noua Europă" şi rectorul Colegiului "Noua Europă" (1994). De asemenea, este membru al World Academy of Art and Science (1997), membru al Académie Internationale de Philosophie de l'Art, Geneva, Elveţia (1999). Este doctor honoris causa al Universităţii "Albert Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania (2000) şi al Universităţii "Humboldt" din Berlin, Germania (2001), Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franţa (1990).

Printre cărţile sale se numără "Călătorie în lumea formelor" (eseuri de istorie şi teorie a artei), (Meridiane, Bucureşti, 1974), "Jurnalul de la Tescani" (Humanitas, Bucureşti, 1993, 1996, 2003, 2005, 2007 - trad.: germană, Tertium, Stuttgart, 1999; maghiară, Koinónia, Budapesta, 2000), "Limba păsărilor" (Humanitas, Bucureşti, 1994; reeditare Humanitas, 1997), "Chipuri şi măşti ale tranziţiei" (Humanitas, Bucureşti, 1996), "Despre îngeri" (Humanitas, Bucureşti, 2003; reeditare Humanitas, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008), "Obscenitatea publică" (Humanitas, Bucureşti, 2004; reeditare Humanitas, 2005), "Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri" (Humanitas, Bucureşti, 2006, 2007). A mai scris numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici